Nici un medic, de e medic, nu ţine cont de binele propriu în ceea ce prescrie, ci doar de binele pacientului.
(Platon, Republica,Cartea I).
Dacă ar fi să mă expun pe marginea cărţii “A cincea fiolă”, de Michael Palmer probabil aş fi prea critică…În fine “De gustibus et 
coloribus, non disputandum” (Gusturile și culorile nu se discută). “Să începem cu începutul” 
Cartea prezintă istoria a trei personaje, aparent diferite, destinele cărora urmează să fie unite pentru totdeauna de…traficanţii de organe…Sună bine? Asta a fost şi reacţia mea când am citit pe verso-ul cărţii scurta descriere. O studentă – Natalie Reyes, un detectiv – Ben Callahan şi un savant – Joe Anson.
Cea dintâi cade în dizgraţia decanului, după o ceartă la spital cu medicul-şef şi este suspendată pentru 4 luni din cadrul universităţii, cu puţin timp înainte de a absolvi, să nu uit să menţionez că era şi o bună atletă. Aceasta, la cererea mentorului său Doug Berenger, pleacă în Rio de Janeiro la o conferinţă, odată ce a aterizat în Rio, urcă în taxi, dar este răpită şi mai apoi împuşcată…Se trezeşte în spital cu plămânul extirpat, medicii motivând că lezarea organului a fost necesară…
Cel de-al doilea, Ben Callahan, este angajat de Alice Gustafson (preocupată de traficul ilegal de organe) şi-l roagă să afle identitatea unui băiat, lovit mortal de un camion, dar cu semne vizibile că a donat contrar voinţei sale măduvă osoasă.
Cel de-al treilea, Joe Anson, este pe cale să descopere un medicament care ar putea salva milioane de vieţi şi îmbogăţi pe alţii… Colaborează cu Elizabeth St. Pierre, angajata “umbră” al companiei farmaceutice Whitestone, aceasta tot încercând să-l convingă să le dea reţeta “Sarah 9″. Pentru că Anson suferea de o boală grea, şi nu putea supravieţui decât cu un transplant de plămân, Elizabeth St. Pierre va încerca cu tot dinadinsul să-l facă să se urce pe masa de operaţie…Ea îl droghează pe Anson, înrăutăţindu-i situaţia, unica salvare fiind transplantul…
În acest timp, Natalie Reyes îşi salvează mama şi nepoata din incendiu, plămânul care-i mai rămăsese ajungând într-o stare deplorabilă, ameninţându-i existenţa (avea o grupă rară de sânge)…În mod curios, grupă compatibilă cu cea a doctorului Anson…
Ben Callahan, descoperă compania care stă în spatele acestor morţi şi dispariţii suspecte, compania Whitestone! Avea filiale aproape peste tot în lume, iar ceea ce e mai interesant că dincolo de fiolele recoltate pentru analize, aceştia trimiteau o a cincea fiolă la un laborator secret, creându-se o bază de date cu posibili donatori de organe.
Telefonată de compania de asigurări, Natalie află că defapt nu figurează în lista pacienţilor…că nici măcar poliţia nu ştie nimic despre cazul ei…Trăieşte o revelaţie şi hotărâtă, se întoarce în Rio, pentru a găsi răspunsuri…
Ceea ce urmează mai departe, pare a fi preluat dintr-un action…Pe urma traficanţilor se întâlneşte cu Callahan şi sunt dispuşi să-i înfrunte pe oamenii înarmaţi şi care mă gândesc eu, destul de periculoşi: ea, o studentă cu un plămân bolnav şi el un detectiv, care a ţinut în mână puşca doar sub supraveghere…Împuşcături, bătăi, dar binele tot timpul câştigă şi încă mai genial se mai şi îndrăgostesc…
Făcând abstracţie la ultimele cuvinte, romanul în sine se structurează în baza Republicii lui Platon. Baza de date cu posibili donatori era la dispoziţia Gardienilor, o sectă secretă, cu participarea unei elite mondiale, alcătuită din vreo 25 de oameni… Crezul lor era unul simplu: Dacă pentru un lider sau o “persoană importantă” era important transplantul, atunci ei distribuiau viaţa celor din listă după placul lor…
Doctorul Anson cere să vorbească cu familia celuia care i-a fost donator şi pentru asta pleacă în India, dar din pură coincidenţă cunoaşte hindi, şi-şi dă seama că fusese dus de nas…
După ce Natalie şi Ben demască pe cei de la Whitestone şi Gardienii, află că Anson îi va întoarce plămânul, şi-i lasă ei drept moştenire reţeta “Sarah 9″.
În fine…am citit cu sufletul la gură, dar finalul m-a dezamăgit, şi nu spun asta pentru că sunt mare critic literar, dar nu m-am putut abţine… Vă zic de ce, indiferent că e o carte de ficţiune, istoria trebuie să fie credibilă…Cum aş putea să admit că o simplă studentă are un asemenea “curaj”? S. King, spunea că indiferent de genul literar pe care îl abordezi, ţine cont de naturaleţea celor scrise, astfel că cititorul să nu stea la dubii…Bunăoară, chiar literatura SF-ul, recurge la unele discipline pentru a putea explica unele acţiuni din text…
Uite ce zic criticii: “Palmer taps a real medical issue for storytelling thrills.” —Boston Magazine
“An ingenious medical thriller, suspenseful and cleverly plotted.” –Kathy Reichs, author of Cross Bones
“Michael Palmer, perhaps the best of our medical thriller writers, has penned an action-packed tale that will have you checking all your body parts for days afterwards.” –Terry Brooks, author of Armageddon’s Children
Recomand această carte, pentru că are o construcţie interesantă, te ţine prins de ea, iar în cazul în care vă va dezamăgi şi pe voi finalul, modificaţi-l undeva în mintea voastră, cum am făcut-o şi eu… Că se merită! Tot aici merită să menţionez “Vraciul. Profesorul Wilczur” de Tadeusz Dołęga-Mostowicz, o carte cu tematică medicală, dar cu un subiect dinamic, în cazul că sunteţi adepţii unor astfel de lecturi…Habent sua fata libelli (Cărţile îşi au destinul lor).
