Suntem intelectuali, nu terchea-berchea!

Ne dorim o societate sănătoasă, cu copii sănătoși… Dar dorința de a ieși din tipare și de a te face remarcat este mai mare. Într-un final, ajungem cu parodii, dar nu cărți. Spun parodii, pentru că nu-mi vine o alta asociere.

Dacă spațiul nostru rămâne puțin mai intact, în ceea ce privește dezastrul editorial în materie de cărți pentru copii, atunci spațiul vestic european, și dincolo de ocean oferă o gamă largă de prostii… Mă întreb dacă cineva cumpără astfel de „rebut”?

Am să vă transmit și vouă experiența virtuală, pe care am căpătat-o astăzi căutând cărți pentru copii, și asta dacă le putem categorisi așa… Am întocmit un clasament cu cele mai stupide cărți pentru copii, care sper din tot sufletul, nu vor ajunge pe mâinile micuților:

15. God is great! So how come he gave me and Bobby crossed eyes?  Dumnezeu e mare! Atunci cum se face că mi-a dat mie și lui Bobby ochi încrucișați?

14. My dog is as Smelly as Dirty Socks

Câinele meu miroase ca un ciorap murdar

13. The Night Dad went to jail

Noaptea în care tăticul a intrat în pușcărie

12. Bukowski for kids

11. Maggie goes on a diet

Maggie va ține dietă

10. Skippy and the stripper pole

Skippy și bara de streptease

9. Don’t worry. We won’t kill you

Nu-ți face griji! Nu te vom omorâ

8. Hair in funny places

Păr în locuri amuzante

7. Who pooped in the Park?

Cine a făcut treaba mare în parc?

6. Officer O’Reilly is 3 months pregnant

Ofițerul O’Reilly este însărcinat în luna a treia

5. A Good Place to hide the body parts

Un loc bun pentru a ascunde părți ale corpului

4. My first little boob job

Cu și despre silicoane…

3. Dude, they’re gonna chop your balls off

Prietene, ei o să-ți taie boașele

2. Gay-time

1. Polly paints a penis

Polly pictează un penis

Photo credit: http://www.smosh.com

http://www.flavorwire.com

http://www.neatorama.com

Vă anunț că pe 15 ianuarie vom sărbători, Ziua Națională a Culturii, ceea ce evident corespunde cu ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. În acest sens Ministerul Culturii a pregătit un program pe care tind să vi-l pun la dispoziție:

15 ianuarie 2013

– Ora 9.00, Aleea clasicilor

Depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea clasicilor. Spectacol literar-artistic „Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi…”

– Ora 10.00, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”, filiala Licurici

Inaugurarea manifestărilor „Anul Spiridon Vangheli”

– Ora 12.00, Casa Scriitorilor, Sala cu Cămin

Moment festiv de instituţionalizare a Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

– Ora 12.30 ,Casa Scriitorilor, Sala cu Cămin

Lansarea Antologiei bilingve de poezie românească în versiune spaniolă de Maria Augustin Hâncu, Editura Lumina, Chişinău, 2012. Participă: doamna Andrée Guigue (Franţa), redactorul de limbă spaniolă al Antologiei.

– Ora 14.00, Muzeul Naţional de Artă

Vernisarea expoziţiei de artă contemporană

– Ora 15.00, Centrul de Cultură „Odeon”

Inaugurarea săptămânii filmului moldovenesc. Prezentarea filmului „Luceafărul”

– Ora 17.00, Palatul Naţional „Nicolae Sulac”

Concert festiv dedicat Zilei Naţionale a Culturii

Mai fac aici o paranteză, nu trebuie să ratați: „Moment festiv de instituţionalizare a Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

 Veți putea admira:

– CĂRŢI. Este cel mai bogat fond, şi numără peste 22 de mii de volume din sec. XVI-XXI, cu caracter religios şi laic. Cea mai veche carte este opera Sfântului Dionisie Areopagul apărută în 1572, în limba latină, având titlul BE ATI DIONYSII AREOPAGITAE MARTYRIS INGLYTI;

Sfântul Ioasaf predicând, scenă dintr-un manuscris grec din secolul al XII-lea

– MANUSCRISE. Colecţia de manuscrise numără peste 22 mii de unităţi.. Dintre manuscrisele de epocă se remarcă varianta necompletă a romanului popular VARLAAM ŞI IOASAF din sec.XVIII, care a fost achiziţionat în 1965.

– PERIODICE. Colecţia numără aproximativ 20 mii de unităţi de periodice apărute după 1940. Periodice din sec. XIX şi din prima jumătate a sec.XX se înregistrează mai puţine şi sunt disparate. Dintre cele mai importante piese, menţionăm primele numere din MAGAZIN ISTORIC PENTRU DACIA, care apare în 1845, sub redacţia lui A.Treboniu Laurean şi N.Bălcescu;

– ARTE PLASTICE. Colecţia numără circa 1800 de portrete ale scriitorilor clasici şi contemporani, grafică de carte, sculpturi (busturi ale scriitorilor clasici) ş.a. Printre piesele de mare valoare se numără stampa „EMINESCU-ARBORE” de Aurel David, portretele mai multor scriitori clasici şi contemporani (D.Cantemir, M.Eminescu, Ion Creangă, V.Alecsandri, Al.Mateevici, Al.Donici, Gr.Vieru, S.Vangheli, Al.Marinat) executate de pictorii Aurel David, Mihai Grecu, Igor Vieru, Elena Bontea ş.a.

Pentru mai multe informații, accesați aici.

Surse: http://www.uniuneascriitorilor.md;    http://www.mc.gov.md

Nu pretind la titlul de mare știutoare în literatură, nu pretind că i-am citit pe toți clasicii, și nu-i citez în toate discuțiile, citesc doar ceea ce-mi place și nu o fac de ochii lumii.

Cu acest intro, trec și pe la premiul Nobel în literatură. Anul acesta, laureatul marelui premiu, din 50 de nominalizați, a fost Mo Yan. Acum apare întrebarea: Cine este acesta?

Și sunt sigură că mulți nu au auzit de acesta, niciodată! Acum, să fie vorba de mintea mea îngustă, că nu-i cunosc operele, să fie vina editurilor care nu au scos de sub tipare nici o carte de-a sa decât după ce a luat premiul, sau să fie vorba despre sistemul de acordare a acestuia?

Să începem cu începutul… Premiul Nobel se acordă anual, unui scriitor din orice țară, care, după cum este scris în testamentul lui Alfred Nobel a produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică”. Se pare că aceste cuvinte au stârnit controverse printre cei din Comitetul Nobil, care i-au trecut cu vederea pe Marcel Proust, Virginia Woolf, George Orwell, Lev Tolstoi,  James Joyce, Franz Kafka, Henrik Ibsen (titanii literaturii universale), cum că nu ar fi prea „idealiste”. Asta chiar dacă unii din ei au fost nominalizați de mai multe ori.

Procedura de nominalizare:

Premiul Nobel se acordă din 1901. Comitetul Nobel din care fac parte membri ai academiilor și societăților literare, profesori de literatură și limbă, foști laureați pentru literatură ai Premiului și președinți de organizații ale scriitorilor, trimit scrisori de nominalizare către candidați. Dintre aceștia sunt selectați doar 50 de candidați. Cei 50 vor fi supuși votului de către Comitetul Nobel, și cel care va obține mai mult de jumătate din voturi, va lua premiul cel mare.

Acum conform căror criterii ei sunt votați? Prin ce se calculează cantitatea de „idealism”?  Să fie la mijloc raţiunile politice ori conjucturale, care să aducă perdanți, așa ca în cazul lui Andre Malraux, autorul “Muzeului imaginar”?

Informația ce ține de alegerea candidaților și criteriile după care au fost selectați se țin în secret, dosarele putând fi făcute publice abia peste 50 de ani. Adică tind să cred că comitetului îi este frică să-și asume responsabilitatea. Mie mi se pare un pic deplasat, pentru că nu e vorba de un secret de stat, s-au mai știu eu ce, ca să nu faci public…

Apoi, într-un dosar publicat anul trecut în ediţia din octombrie a revistei „Lire”, jurnaliștii Jérôme Dupuis şi Julien Bisson intră în culisele Nobelului, prezentând date din dosarele de arhivă ale Academiei Suedeze. Ceea ce au descoperit cei doi e mai mult sau mai puțin evident, părerile celor din comitet sunt pur subiective, și țin de convingerea fiecăruia.

Andre Gide, a primit Nobelul pentru literatură, graţie vârstei. Raportul  din  1947, semnat de academicianul Holger Ahlenius, notează: ”Dacă Academia vrea să atribuie premiul acestui poet în vârstă, acum este timpul.”

Așa cum am menționat mai sus, Andre Malraux, deși fusese nominalizat câteva decenii la rând, nu a mai primit premiul cel mare și aici punctez. Nu l-a primit, în 1947, în favoarea lui Andre Gide, care cum am mai spus a primit premiul grație vârstei, în documente menționându-se: „Recunoaştem talentul lui, dar este posibil să-l recompensăm înaintea unui scriitor mai vârstnic, de importanţa lui Gide?”.

La a treia nominalizare, Malraux iarăși nu primește premiul din cauza…unor convingeri politice. Și asta pentru că în 1953 l-au premiat pe Winston Churchill și au iscat controverse la nivel mondial, de aceea membrii Academiei au considerat că nu e bine să premieze din nou un membru al guvernului, asta fiind în 1957 (Malraux era ministru al Culturii pe atunci), aşa că Nobelul a revenit lui Miguel Angel Asturias.

Acum, nu spun că cei care dețin premiul Nobel nu l-au meritat, spun doar că cei care evident trebuiau să fie premiați, cei cu renume mondial, operele cărora le găsești oriunde, stau în umbră.

Într-o discuție, cineva mi-a reproșat că știu ăia ce fac, că sunt oameni cu carte, iar eu, punctez încă o dată, nu pun asta la îndoială, dar de ce asemenea premiu, cu asemenea renume, trebuie să se acorde din principiile care survin la nivelul individual al fiecărui membru?

Revenind la Mo Yan, cel care a fost distins cu Nobelul în 2012… A fost catalogat drept scriitorul „care cu realism halucinant îmbină povești populare, istorie și contemporaneitate”! 

Voi ați citit ceva de acest scriitor?

M-am convins că politica este implicată peste tot, până și în literatură…

Toți laureații îi găsiți aici.

Surse: wikipedia.ro

nobelprize.org

cronicaromana.ro

La mulți ani! Vă doresc și vouă, ceea ce mi-au urat mie: „Tomorrow is the first blank page of a 365 page book. Write a good one”. 

Chiar de sunt la serviciu, nu pot să nu mă gândesc la cartea care mă așteaptă acasă Dansând cu moartea de Jeffery Deaver. Abia aștept Până atunci am să umplu acest gol cu niște ilustrații cu și despre viața cărților.

Jonathan Wolstenholme este un pictor britanic, cunoscut mai ales, pentru ilustrațiile sale bine detaliate, derivate din dragostea lui pentru cărțile vechi. Născut în 1950, pictorul a absolvit Croydon Art College, și a făcut des muncă freelance pentru diferite reviste, publicații și mai multe campanii de publicitate.

Jonathan a avut trei expoziții în Londra și prezentări multiple la Singer and Friedlander, deasemenea  a câștigat premiul cel mare în 2002 la Discerning Eye Competition. În 1997, o expoziție cu lucrările lui Jonathan a fost organizată în New York la Works on Paper fair. În 2003 a avut o prezentare în colaborare cu colegul său, pictorul George Underwood, care a fost un mare succes.

Mai mult decât atât, lucrările sale pot fi regulat admirate  la expozițiile de mare anvergură Art Fairs în Londra și Glasgow.

V-a interesat? Mai multe găsiți aici.

Books on Books așa a fost intitulată seria de ilustrații.

Așa cum am promis! Topul pe care și eu îl așteptam cu sufletul la gură!

1. Mistică:

a. Force of Nature: A Joe Pickett Novel

 de Box, C.J. 

Nu a vrut niciodată să-i povestească lui Joe Pickett, cu toate acestea Nate Romanowski a știut dintotdeauna că problemele din trecut îi vor devasta prezentul. Și acum că s-a întâmplat, a devenit nu doar bătălia sa, ci și a lui Joe.

În 1995, Nate a fost încorporat într-o unitate secretă, atunci când un coleg de-al său a făcut ceva teribil. Ajuns la un post înalt în guvern, acest bărbat e determinat să-i elimine pe toți cei care-i cunosc secretul, iar Nate știe exact cum o va face – lovind în prietenii săi. Întreaga familie Pickett se află în primejdie, și unica șansă de a lupta este în afara legii. Nate este sigur că ar putea să țină piept confruntării, dar nu este sigur cum va reacționa cel mai bun prieten al său, Joe – pentru că de asta depind viețile lor.

b. The Cutting Season

de Locke, Attica

Sudul Americii în secolul XXI. O plantație moștenită din generație în generație de o familie bogată. Istorie. Și un cadavru.

În zorii zilei, Caren, cea care administrează plantația Belle Vie de patru ani, a ieșit la o plimbare. Nu a văzut nimic neobișnuit, cu excepția unui mic teren săpat, care se învecina cu un câmp de zahăr. Presupunând că un animal a făcut asta, îl roagă pe grădinar să amenajeze teritoriul înapoi. Nu după mult timp, acesta o anunță că a descoperit ceva oribil, la o distanță mică de locul unde fusese săpat. Un cadavru. Fata era murdară și plină de sânge. Acum poliția nu mai părăsește plantația, are o anchetă în curs de desfășurare și un membru al personalului pe care nimeni nu-l poate găsi. Cu cât se adâncește mai mult în istoria fetei, Caren face descoperiri zguduitoare despre Belle Vie, și acum vede, mai clar ca oricând că ceea ce părea un colț de rai, nu e nici pe departe așa.

c. A Fatal Winter: A Max Tudor Novel 

de Malliet, G.M. 

Anul trecut, premiul Agatha Christie pentru cel mai bun detectiv, a fost acordat autorului Malliet pentru romanul Wicked Autumn, primul din seria Max Tudor. În „A Fatal Winter”, Max este nevoit să lucreze sub acoperire, ca preot anglican. Acesta anchetează două crime petrecute  la Castelul Chedrow. Atracția lui crescândă pentru Awena Owen îi complică cazul, la fel ca apariția la castel a câtorva rude lacome, dar care nu au nici un motiv pentru omor.

d. The Black House

de May, Peter

O ucidere brutală are loc pe Insula Lewis din Scoția: un teren de o frumusețe aspră și cu locuitori care au credința adânc înrădăcinată. O CRIMĂ. Detectivul Fin ­Macleod este trimis tocmai din Edinburgh pentru a investiga crima. Pentru el însă, nu e doar o anchetă, ci și o călătorie acasă și în trecutul său. SECRETUL. Ceva se ascunde dincolo de relațiile amicale de pe insulă. Ceva sinistru. O CAPCANĂ. În timp ce fin investighează, vechile schelete din trecut încep să apară, și curând vânătorul devine pradă.

e. Night Rounds: An Inspector Irene Huss Investigation

de Tursten, Helene 

Irene Huss este o campioană Ju-Jitsu, mama a două adolescente gemene, soția unui bucătar de succes și detectiv la Unitatea de Crime Grave în Goteborg, Suedia.

O soră medicală moare și o alta dispare, după ce spitalul la care lucrau este lovit de o pană de curent. Singurul martor spune că a văzut-o pe sora Tekla, făcându-și turul prin spital, fără ca să știe că aceasta a murit cu 60 de ani în urmă. Irene Huss are provocarea de a găsi fantomele rătăcitoare, dar și de a descâlci relațiile umane complexe, pentru a ajunge la capătul acestei istorii.

2. Thrillere:

a. Trust Your Eyes

de Barclay, Linwood

Ray Kilbride, protagonistul romanului, are grijă de fratele său schizofrenic, Thomas, care este obsedat de o programă similară celei Google Street View, numită Whirl360.com. Când Thomas devine martorul unei crime online, frații descoperă o conspirație mortală. Este un thriller extraordinar care îți taie respirația.

b. Catch Me

de Gardner, Lisa 

Detectivul D.D. Warren este greu de surprins. Dar afirmația unei femei singuratice din exteriorul ultimei sale crime anchetate, îl pun într-o situație stranie: „Charlene Rosalind Carter Grant crede că va fi ucisă în patru zile. Ea își dorește cel mai bun detectiv care să-i ancheteze moartea”.

Charlene îi povestește foarte calm istoria pe care nu o consideră coincidență: În fiecare an, la ora 8:00, la data de 21 ianuarie, o femeie a murit. Victimele au fost cele mai bune prietene în copilărie într-un oraș mic din New Hampshire; motivul rămâne incert. Acum, o singură prietenă a rămas în viață, Charlene, ca să-și numere orele care i-au mai rămas de trăit până la data fatală. Așa cum detectivul Warren repede învață, realizează că Charlene nu are de gând să se dea bătută. Aceasta este o luptătoare, și la comanda ei poate fi fugărit și omorât, oricine în Boston. Aici intervine întrebarea: Este Charlene o victimă s-au făptașul perfect?

c. Into the Darkest Corner

de Haynes, Elizabeth

Catherine Bailey a trăit îndeajuns singură, pentru a-și da seama care partidă este bună pentru ea, atunci când o vede. Frumos, carismatic, spontan, Lee pare aproape perfect pentru a fi adevărat. Și prietenele sale sunt de acord, așa cum fiecare a căzut pradă carismei sale.

Dar ceea ce începe cu atenții nevinovate și sex pasional se transformă într-o gelozie neagră, și Catherine află curând care este partea întunecată a lui Lee. Comportamentul lui din ce în ce mai necontrolabil, devine amenințător, dar nimeni nu o crede pe Catherine când aceasta își împărtășește temerile. Izolată de restul lumii, Catherine plănuiește meticulos o evadare.

Protagonista scapă de această relație, însă devine prizoniera propriei case și frici. Când află că Lee a fost eliberat din închisoare, teroarea doar se amplifică.

d. The Survivor

de Hurwitz, Gregg

Într-o dimineață, în Los Angeles, Nate Overbay – un soldat divorțat care suferă de o boală incurabilă – se ridică la etajul al 11-lea al unei bănci, se urcă pe geam și vrea să-și pună capăt zilelor. Dar în timp ce cântărește faptele, o bandă de hoți au dat buzna în bancă și au început să împuște fără milă angajații și clienții. Așa cum nu are nimic de pierdut, Nate se confruntă cu hoții, scoțându-i din joc unul câte unul. Ultimul bărbat pe care Nate îl elimină îi transmite un avertisment criptic.

Acesta devine erou, însă povestea nici pe departe nu a început…

e. They Disappeared

de Mofina, Rick

Jeff Griffin și soția sa călătoresc din Montana spre Manhattan pentru a dărui feciorului lor de 9 ani vacanța de vis, chiar dacă aceștia sunt în pragul divorțului. În timp ce se aflau în apropiere de Times Square, Jeff intră într-un magazin să cumpere baterii pentru cameră, iar la întoarcere descoperă că soția și feciorul său au dispărut. Luptând cu suspiciunile poliției, Jeff face tot posibilul să-și salveze familia. El știe că dragostea dintre el și Sarah, merită să fie salvată.

Ca de fiecare dată, la sfârșitul anului se fac totalizări, iar cărțile nu sunt o excepție. Conform New York Times, aceste cinci cărți au stat în topul vânzărilor, unii pentru ingeniozitate, alții pentru o proză fină, dar ceea ce-i unește este calitatea scriiturii.

Ficțiune:

1.BRING UP THE BODIES

de Hilary Mantel.

Hilary Mantel este o scriitoare britanică. Faima și-a câștigat-o odată cu romanul Wolf Hall, pentru care a fost distinsă cu premiul Booker Prize, cel mai important premiu literar pentru opere scrise în limba engleză.

Autoarea continuă istoria dintre Henry VIII și Anne Boleyn (pornind cu Wolf Hall), istorie aparent uzată, dar pe care o transformă în una plină de suspans și nebunie. Bazată pe fapte istorice, Hilary Mantel reușește să adune pe foaie firimiturile adevărului crunt pentru acea perioadă (Thomas Cromwell, cu manevre nemiloase trece la execuții).

Așa ca și predecesorul său, acest roman a primit Man Booker Prize. Deja se mizează că această istorie ar putea avea o continuare, finalul fiind încununat de moartea lui Cromwell…

2. BUILDING STORIES

de Chris Ware.

„Building Stories” a apărut ca o inovație pe piața editorială. Este un roman grafic, neconvențional, format din patrusprezece lucrări tipărite: ziare, desene animate, broșuri etc. ambalate într-o cutie. Lucrările asupra acestei cărți au durat un deceniu și a fost publicată de editura Pantheon books. Firul narațiunii este complicat, protagonista fiind o femeie lipsită de picior și de…nume. Acțiunea se concentrează în jurul timpului pe care ea și-l petrece într-un apartament din Chicago, evoluând până la împlinirea ei ca mamă.

Autorul abordează teme universale, inclusiv artă, sex, familie și singurătatea existențială,  într-un mod care este în același timp jucăuș dar și profund.

3. A HOLOGRAM FOR THE KING

de Dave Eggers.

Într-un oraș gol, în Arabia Saudită, un om de afaceri de vârstă mijlocie, așteaptă zi de zi să încheie afacerea care speră că-l va scăpa de viața lui de nenorocit.

Eggers, continuă să scrie despre perspectivele lumești, după ce a făcut-o anterior în recentele sale cărți: „Zeitoun” și „What Is the What: The Autobiographyof ValentinoAchak Deng„. Autorul scrie despre o lume globalizată, transformând-o într-o parabolă. El dezvăluie o altă latură a clasei mijlocii americane, care se apropie de declin, și asemeni lui Samuel Beckett ajunge până la un teatru al absurdului.

4. NW

de Zadie Smith.

NW – North-West of England. Așa se descifrează titlul noului roman al scriitoarei Zadie Smith. Aceasta face referire la locul acțiunii, acțiune care balansează între încredere și indecizie. Aici veți găsi oaspeți și gazde, cei cu putere și cei fără ea, oamenii care au o locuință și alții săraci lipiți pământului.

Genialul roman tragi-comic destăinuie viața a patru oameni –  Leah, Natalie, Felix și Nathan, care încearcă să-și construiască viețile de la zero, dincolo de orașul copilăriei lor.

„NW is an urban epic”, Joyce Carol Oates.

5. THE YELLOW BIRDS

de Kevin Powers.

Veteran al războiului din Irak, Powers pune acest conflict în centrul primei sale nuvele. Protagoniștii acestei opere sunt doi soldați, care trecuți prin greutățile războiului, odată întorși acasă, se adaptează foarte greu realității. Reflectând haosul războiului, autorul face salturi narative în timp și spațiu, pe care însă le dizolvă cu o proză fină și misterioasă.

Urmează să mai adaug topul celor mai bune cărți de mistică și thrillere.

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă? Undeva la cald, de dorit lângă foc, la bunica, cu un ceai aburind și o carte bună de mistică…

De altfel nu aș refuza să ajung și aici:

Proiectul se numeste aMAZEm, și a fost realizat de artiștii brazilieni Marcos Saboya și Pupo Gualter. Este un labirint de cărți, creat însuși de public. Scopul principal al acestui proiect a fost ca publicul să interacționeze neașteptat cu cărțile, să le stimuleze curiozitatea, cunoștințele și creativitatea. Prin participarea la instalare, publicul descoperă noi texturi, imagini și emoții. Ei devin înconjurați – hipnotizați – prin cuvinte și gânduri, desene și modele.

Inspirați de poveștile lui Jorge Luis Borges, artiștii au utilizat 250.000 de cărți la construcția labirintului, care are 2,5 metri înălțime și mai mult de 500 metri pătrați. Fiecare cititor a avut ocazia să asculte scriitorii invitați și să citească citate de pe ecranele instalate în interiorul labirintului.

Labirintul a fost construit cu ocazia Olimpiezii Culturale în Londra. Cel mai mare păcat însă este  că nu mai poate fi vizitat. Ceea ce am vrut eu a fost să salut ideea, și cred că ar fi bine de organizat un asemenea eveniment și la noi.

Ce e raiul pentru cititori în fond? Un loc amenajat comod, ceva de ronțăit, și o carte care să nu te plictisească. Dar cum vedeți voi raiul?

Jo Nesbo este numit „viitorul Stieg Larsson”, şi pe bună dreptate. Cu toate acestea,  Jo Nesbo l-a şi depăşit la vânzări pe Stieg Larsson în 2011 în UK şi este al doilea în topul celor mai bine vânduţi autori de cărţi de ficţiune din UK  Cu 716.588 exemplare vândute în 2011, Jo Nesbo este al doilea cel mai bine vândut autor de ficţiune în Marea Britanie ( înaintea scandinavului Stieg Larsson). Se zice că o carte semnată de Nesbo este cumpărată în UK la fiecare 27 de secunde.

„Fantoma trecutului” este un detectiv, chiar dacă unii spun că acesta nu se încadrează chiar perfect în asemenea tipar. Cu siguranţă n-o fi fiind tipul detectivului lui Raymond Chandler, s-au al Aghatei Christie, cu toate acestea autorul scrie pentru a încheia cu „grandiosul final”, care se găseşte şi la cei numiţi mai sus. Pe parcursul naraţiunii, acţiunile se întrepătrund, creând o atmosferă plină de dinamism şi pe alocuri, mistică.

Alături de Poirot, Miss Marple, Philip Marlowe, mai nou Mikael Blomkvist, apare Harry Hole. Cu toate acestea eu nu-l consider atât de puternic ca personalitate, de parcă s-ar pierde pe fundalul evenimentelor. Nu se impune prin agerime, (dovada cum ţine el interogările), ci mai degrabă prin curiozitate şi noroc. S-ar primi că acesta împins de un al şaselea simţ, dă întâmplător peste persoanele, care indirect sau direct are legătură cu crima. Autorul vorbeşte într-un interviu despre asemănarea sa cu Harry Hole: „Aveam impresia că suntem două persoane complet diferite. Acum îmi dau seama că nu este deloc aşa. Poate că nu e tocmai un alter ego al meu, dar cu siguranţă am folosit pentru Harry foarte mult din propria mea personalitate. Să zicem, 70%. Cele mai bune părţi. Ei bine, sunt  şi unele nu chiar atât de bune.”

Autorul construieşte romanul prin retrospectivă. El împleteşte prezentul cu trecutul, ceea ce se dovedeşte la final, a fi o idee destul de reuşită, luând în consideraţie, că totul începe în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

În urma unei erori care o face, pe timpul serviciului, Harry Hole, este trecut la o muncă care se vrea de birou, pentru a ţine sub observaţie grupările neonaziste care activează pe teritoriul Oslo-ului. Astfel, la sortarea unor anchete, el dă peste o afacere dubioasă cu o armă rară. Investigaţia în poartă până la cei care au luptat pe Frontul de Est, pentru Adolf Hitler. Aceştia la rândul lor, nu sunt decât nişte bătrânei, care ţi-ar părea inofensivi, însă consideraţi trădători, imediat după terminarea războiului, doar pentru că au încercat să-şi salveze patria, poartă şi în prezent ranchiună pentru cele întâmplate. Până când unul din ei, nu caută să facă dreptate…

Acest roman a fost distins cu premiile Glass Key, Riverton Prize, şi Bookclub Prize pentru cel mai bun roman poliţist norvegian.

Alături de „Fantoma trecutului”, din aceeaşi serie mai fac parte: „Steaua Diavolului”, „Călăul”, „Mântuitorul”. Le găsiţi în librăriile RAO.

Vă doresc lectură plăcută!

Am făcut cunoştinţă cu Zafon la un salon de carte, când am cerut careva cărţi de mistică… Apoi am împrumutat-o de la o colegă, şi n-am dat greş… Atât de tare mi-a plăcut, că am absentat următoarea zi de la universitate, şi de la orele 9 până la 16, am finisat-o…

Cartea în sine, nu e genul tradiţional de mistică, atât de abil întocmită în cartea lui Roland Topor „Locatarul himeric”, ci e mai mult un soi de detectiv, şi poate chiar nici aici nu se include într-un gen exact… Iniţial ţi-ar părea un joc, Daniel Sempere găseşte în „Cimitirul cărţilor uitate”, un autor aparent inexistent, Julian Carax  (despre soarta căruia nu se ştie prea multe), şi devine pe atât mai curios, când descoperă că există un ins care distruge toate operele autorului în cauză, ba chiar acesta îl întâlneşte şi-l ameninţă… Zafon, construieşte prototipe umane puternice, soarta lui Daniel, părând o descindere sufletească, trăită deja de autorul Carax. Ţi-ar părea că este vorba doar de o carte, cu toate acestea doza de misticism se consumă odată cu amplificarea destinelor umane. E nevoie de a parcurge 500 de foi, pentru a da de capătul unei naraţiuni perfecte… Cât am lecturat, îmi spuneam că Zafon e un geniu, atât de mult acesta excelează în a tocmi cuvinte, şi a le pune într-un cadru „peren şi efemer”.

M-a dezamăgit doar finalul, mă aşteptam măcar la o doză de tragism şi nu la un happy end, pentru că în viaţă nu e totul întocmai precum în carte (chiar de naraţiunea e o ficţiune).  Oricum, poate cineva e dornic să vadă fericire măcar în carte, dacă nu o poate face în realitate.

P.S conţinutul nu corespunde coperţii, mi-ar fi plăcut una mai plină de viaţă, mai…aproape de naraţiune.

„Am copilărit printre cărţi, făcându-mi prieteni invizibili în pagini care se descompuneau în pulbere şi al căror miros încă îl mai păstrez pe mâini.” – una din frazele care m-au făcut să tremur (pe bune) şi ca de obicei să gândesc la sensul vieţii (cu toate că o fac prea des).

Şi pe final, mi-ar plăcea să aflu părerea voastră. Ce-aţi mai schimba la această copertă?

Tot timpul am oscilat între a fi sceptică şi credulă, îmbrăţişând extremităţi care aparent nu se pot regăsi într-o persoană. De aici, am ajuns la concluzia că niciodată nu suntem cei care pretindem a fi la primă vedere, aşa cum nici lucrurile de zi cu zi nu le pot prescrie ca fiind întâmplătoare sau circumstanţe anevoioase. Simţim în lucruri relativ simple, angoasă, le plasăm în contexte diferite, ne vedem prinşi într-o conspiraţie, barem sunt toţi împotrivă ta. Unii caută explicaţie în supranatural, alţii se refugiază în ştiinţă.

De bună seamă aceeaşi temă persistă şi în romanul psihologic a lui Roland Topor, „Locatarul himeric”. Naraţiunea pare a fi desprinsă dintr-un film horror de calitate, dar care nici pe departe nu-ţi oferă răspunsurile la care speri, pe final. Prima întrebare care apare la lecturarea acestui roman, e următoarea: O fi fiind cu adevărat o conspiraţie a vecinilor sau imaginaţia morbidă a personajului? E demenţă sau incapacitatea de a percepe realitatea?

Trelkovsky, este un tânăr de vreo 30 de ani, în căutare de o locuinţă ieftină, pe care o găseşte în proprietatea domnului Zy. Preţul mic, desigur nu include toate comodităţile, closetul este comun, pereţii sunt subţiri, iar vecinii sunt foarte sensibili. Acţiunea se începe atunci când află, că fosta chiriaşă, domnişoara Choule, s-a aruncat de la fereastra acestui apartament şi se zbate acum între viaţă şi moarte. Împins de o oarecare curiozitate, acesta merge să o viziteze la spital, unde face cunoştinţă cu prietena acesteia, Stella şi petrec o noapte furtunoasă. Petrecerea de bun-venit, îl aduc în vizorul vecinilor. Trelkovsky devine paranoic, şi se depărtează de prietenii de la serviciu, care îl iau în zeflemea pentru lipsa de caracter în faţa „coioţilor” din bloc, şi evită să mai aducă pe cineva în casă. Cu timpul, îi creşte anxietatea, se simte urmărit şi supravegheat de vecini, atunci când refuză să semneze o foaie prin care îşi dă acordul să fie evacuată o altă vecină. Cineva îi intră în casă, şi-i fură lucrurile. Apoi îi sparg un geam.  Află că Choule a decedat. Îi este frică să facă cel mai mic zgomot, pentru că locatarii nu ar face decât să profite de gălăgia lui, pentru a-l da afară. Intriga se conturează când găseşte un dinte însângerat în perete, care pe seamă era al domnişoarei Choule (comparându-l cu incisivul pe care el îl pierduse), şi se trezeşte îmbrăcat în femeie, fără ca măcar să-şi aducă aminte ceva. Dobândi peste noapte obiceiurile şi temerile ei. În viziunea lui e vorba de o conspiraţie, vecinii vor să-l dea afară, vor să-l aducă la nebunie, să-l facă să se sinucidă ca şi Choule. Oare aşa au procedat şi cu ea? Descoperă că Stella, face parte şi ea din clanul locatarilor şi încercând să fugă, devine victima unui accident de maşină, şoferul fiind chiar unul din vecinii săi. Este dus înapoi în apartament, unde Trelkovsky se baricadează. Demenţa se amplifică, totul transformându-se într-o imagine grotească, în care locatarii nu-i vor decât capul. Aceştia devin mascote ale diavolului, urmărind să-l ducă în infern. Se aruncă de la fereastră, îmbrăcat în femeie, şi se trezeşte în spital, în patul domnişoarei Choule. O vede pe Stella, şi-şi zăreşte propria imagine, întrând în sală. Era exact ca şi în ziua când îşi găsise apartamentul. Îşi dori să strige…

„Locatarul himeric” se află la răscrucea dintre „Orlando” a Virginiei Woolf şi „Metamorfoza” de Kafka. Apartamentul, care iniţial îl găseşte ca pe un refugiu, devine treptat locul de groază unde-şi găseşte sfârşitul. Găsim aceeaşi tangenţă şi cu „Strigătul” de Munch, unde autorul ilustrează strigătul omului modern zdrobit de angoasele existenţei cotidiene. O carte care surprinde psihologia umană, zdrobită de rutină, fiind în egală măsură memorabilă, dar şi înfricoşătoare.

P.S. Romanul lui Topor a fost ecranizat de celebrul regizor Roman Polanski în 1976, cu titlul „Chiriaşul”.