Nustiu de ce dar ieri mi-am amintit de anumite lucruri din trecut care m-au format, m-au influentat mai mult sau mai putin. Mi-am amintit de evenimente care pentru prima data intimplindu-se, pareau frumoase, chiar daca nu sunt. M-am vazut iarasi la tabara, la 14 ani, tabara unde ma sufocam. Acolo am privit prima invitatie la dans, baiatul nustiu ce nume are, nici cum arata nu observasem bine, era intuneric si eu emotionata. Atit de emotionata incit cind acesta m-a invitat l-am intrebat de 2 ori daca anume pe mine si nu prietena de alaturi trebuia sa o invite. Eram copil. Imi mai amintesc cum vreiam sa m-a intilnesc cu cineva, insa imi era frica, si cu toate acestea eram sigura ca vreau s-a ma indragostesc. Nustiu ce baiat cautam, eram atit de mica si ma subapreciam atit de mult incit nustiu daca aveam cerinte, cred ca puteam fi impresionata de la orice mesaj de tip copy/paste.
Ieri mi-am mai amintit si de primult meu sarut. Nustiu cum altii, dar mi-e chiar nu mi-a placut, ma simtem prost, tremuram si cind am ajuns acasa vroiam sa adorm si sa se transforme totul in vis. Era iarna, era frig, eram naiva. Deobicei lumea tine minte numele persoanei cu care prima data s-a sarutat, eu uite ca nu. Stiu doar ca era imposibil sa fie mai mult decit atit, o a 2 intilnire sau ceva de genul. Pentru ca de fiecare data cind discutam, ne certam. Eu nu suportam principiile lui de viata. Principii? La 15 ani…defapt el avea 17, dar asta nu conteaza, pentru ca oricum, eram copil.
Imi mai amintesc si alte intilniri, cu alti baieti, dar deja era a 2, a 5 oara cind ieseam cu baiat. Deja nu mai era aceiasi. Acu, cind ma gindesc ca eu nu m-am indragostit niciodata, ma bucur. Ma bucur ca nu am suferit, ca daca si voi iubi va fi pentru prima data si posibil ultima. Si am plins, si am crezut ca e iubire, si imi era teama sa nu pierd oameni la care am tinut foarte mult. Dar eram copil!
Acum privesc in jur si ma simt ca o pata alba intre toti oamenii care trec pe linga mine. Ei nu vad ca sunt in alb, sunt prea preocupati de petele de culoare de pe hainele lor, dar eu ma vad frumoasa, ma simt deosebita si zimbesc. Nici zimbetul nu mi-este vazut, el e sincer, iar oamenii se tem de zimbete sincere, pentru ca ele au fost demult, cindva si pe fetele lor, iar acum ele nu stiu sa mai infloreasca.
Mie imi place ca inca nu pot sa-mi amintesc cum e sa te indragostesti pentru prima data. Mie imi place ca inca sunt copil.
PS: uite ca m-am invatat sa fiu “modesta”
