Ştii , noi nu vorbim…
Tu cînţi cuvintele, eu le ascult , suspin…
Iar gîndurile tale – picături de apă izvorîte din izvoare ,
Mă fac să zbor şi să mă pierd în şoapte.
Tu – cea care-mi croieşte destunul de zile ,
Mă tragi în universul tău printr-o privire…
-Şi ce s-ar întimpla dacă vei pierde tonalitatea vocii ?!
-Dacă vei orbi?!
-Mă poţi lăsa în liniştea şi intunericul nopţii ?!
morphykk(c)
