Trec ani , luni , zile , ore , minute , secunde,
Iar Mama observă cum fiul ceva îi ascunde,
Simt și eu cum zilnic încerc să mă mint ,
Că greșelile vor fi corectate în spațiu și timp.
Cînd am motive să fiu într-adevăr fericit,
Îmi simt fiecare celulă a chipului dezamăgit ,
Iar zîmbetul fals ca o bancnotă xeroxată.
Mă dă de gol de fiecare dată.
Au fost atîtea fete și totuși prea puține ,
Ca să mă poate rupe de gîndul la tine,
Și știu că tre’ să te uit că-i chestea-n psihologie,
Dar nu mă pot împăca cu gîndul…El și cu mine -ne-am certat pe vecie….
Sunt conștient de faptul că nu te pot obține,
Că iubitea dăruită din compasiune nu mai e iubire,
Că am țintit prea sus , chiar dacă te-ai subestimat ,
Din acest război n-avem nici unu’ de cîștigat.
Atunci de ce vreau iar să te-atac , să te cuceresc ?!
Cînd știu prea bine că de la asta înnebunesc,
Lumea din juru’ meu – în lacrimi e înecată ,
Am încercat să-not spre tine , dar tu ești prea departe…prea departe…prea…departe…
morphykk(c)
