Se spune ca in viata nimic nu e intamplator. Toate se intampla cu un motiv anume, dirijate de o forta ce apartine unei alte dimensiuni. Faptul ca te-ai nascut anume pe acea data, acel an, acel anotimp, acel semn zodiacal, până și faptul ca ti-a intarzait tramvaiul sau că ai intrat în acea librărie și ai ales anume acea carte, pentru toate există o explicație. Se spune ca in viata nimic nu e intamplator pentru ca omul, desi limitat, vrea sa prezica acel neprevazut, incerca sa dea o ordine haosului lumesc pentru ca vrea sa aiba o explicatie in fata infinitului de “De ce?”. Se spune ca nimic nu e intamplator pentru ca nu ne putem concepe existenta altfel. Daca nu asa, atunci cum? Si poate ca au dreptate. Si poate nu suntem indreptatiti sa punem la indoiala veridicitatea acestui ‘se spune’ si poate am sa comit pacatul suprem si am sa ma razvratesc impotriva legilor naturii, dar Ce-ar fi fost daca Adam nu ar fi muscat din mar, daca ar fi avut parte de acea eternitate promisa ? Am fi fost si noi azi meniti neantului? Am fi stiut ce sa facem in acea lume in care timpul nu e masurat pentru ca nu exista? Sau, ce-ar fi fost daca Tu nu te-ai fi nascut in acea zi de mai, sau ai fi apartinut unei logitudini geografice mult prea indepartate? Ce-ar fi fost sau, Cum aș fi fost daca m-aș fi nascut altfel, altcând,altcum? Tata obisnuia sa-mi spuna ca viata.. viața le aranjeaza pe toate asa cum ar trebui sa fie, de parca exista o ordine si exista un “asa cum ar trebui”… Si atunci, involuntar, te gandesti in ce masura controlezi tu cursul lucrurilor, te gandesti daca “ suntem noi cei care masuram timpul sau daca el ne masoara trecerea… Timpul, alaturi de acele 60-100 de batai pe minut, care sunt si ele subordonate aceluiasi ceasornicar, ne controleaza existenta, cel putin la nivel biologic. Îl blamăm, îi atribuim esecurile, temerile, ezitarile, îi blamăm până și ireversibilitatea. De fapt, in special ireversibilitatea, acea curgere pe langa noi si prin noi. E ca si cum am proiecta toate problemele umanitatii pe un cadran si un secundamer. Nu ai nevoie sa stii exact ce ora e sau cat timp a trecut, e suficient sa auzi ticaitul secundamerului ca sa intelegi ca inca mai ești. Ne traim viata vânându-l sau, din contra, conservându-l, încercand sa evadam din limitele pământescului, incercand sa-l detinem, sa-l răpunem, neconstientizand, sau poate nevrând sa constientizam imposibilitate gandului. Poate că ne-am dori să ne naștem în continuu. Mereu ne scapă câte ceva în viață și nu reușim să o trăim. Dacă ar fi după noi, ne-am naște constant. Dar pentru alții, același timp, are o altă măsurătoare. Pentru cei care au curajul să-și țina inima, înca vie, pe palme și să-i simtă fiecare ondulație, pentru cei care se aruncă asupra senzatii de Viu si o devorează cu o intensitate tulburătoare, pentru ei, pentru noi, nu se măsoară în secunde, nici in ore și nici in ani sau decenii, ci in riduri. în ridurile de pe fruntea lata care trădează profunzime sau in ridurile aparute la coluțul gurii, de la prea multă iubire oferita lumii, de la prea multe vise vânate pe ascuns, fara pic de remușcare, de la prea multe zambete. Pentru noi, pentru ei, timpul nu e decat posibilitatea desprinderii de banalitatea cotidiana.
Da. Poate că suntem cronometrați. Poate suntem doar niște călători prin azi și prin maine. Dar bine că e așa și nu altfel. Bine că exista trup și timp și ireversibilitate. Bine că lumea nu depinde de mine, de tine sau de noi… Să recunoastem totuși, ar fi o responsabilitate prea mare. Bine că existam și astfel putem fi fericiti. Iubind. Iubind lumea, iubind viața. Și poate că acestă viață nu a fost dată pentru a fi întrebată, sau pentru a-i se cere explicații. Poate că trăim prin și pentru idealuri, că suntem meniți uitării și că, într-adevar, în viață nimic nu e întamplător.
