Trăiţi-vă clipa după cum vă e mintea

Trăiţi-vă clipa după cum vă e mintea

Dragoste e atunci când indiferent de distanţa care vă desparte, două inimi bat în unison. Încredere e atunci când orice ai auzi şi ai vedea, ţii cont doar de ce îţi spune inima. Prietenie este atunci când, indiferent de circumstanţe, nu-ţi schimbi impresia despre omul de alături… Uite cam în felul ăsta umbla un gând acum câteva săptămânii prin capul meu şi… s-a rătăcit. Iar acum, pare-se, a revenit acolo de unde a pornit. A revenit şi se întreabă de ce o fi pornit la drum pe gerul ăsta?
Dragoste, încredere, prietenie sunt nişte noţiuni atât de intime, dar care sunt tratate insistent cu o doză exagerată de indiscreţie. Astăzi, la orice pas, când cineva îţi scuipă în suflet, îşi însoţeşte gestul neapărat cu una din frazele: îţi spun asta pentru că îmi eşti prieten; tu ştii doar cât de mult te iubesc sau: ştii câtă încredere am eu în tine?! În realitate, dragostea, prietenia şi încrederea despre care se pomeneşte în situaţiile de mai sus nu au nimic în comun cu noţiunile pe care le conţin. Pe lângă faptul că trăim într-o zonă a lumii în care, vrei nu vrei, ne pomenim că suntem rude de sânge sau prin alianţă, la ce să ne mai condamnăm la dragoste şi prietenie veşnică faţă de aproapele nostru, când acestea, de fapt, sunt artificiale? Sunt nişte tertipuri la care se recurge pentru a camufla lipsa noastră de responsabilitate, de corectitudine.
Socializarea este o artă pe care, în varianta mioritică, în loc s-o însuşim, o supunem şi o luăm ostatecă.
De-a lungul timpului am adunat mulţi prieteni, mulţi dintre ei habar nu au că sunt cei mai buni prieteni ai mei, nu le povestesc necazurile mele, nu îi întreb de sănătate, pur şi simplu, lucrăm împreună sau doar împărtăşim aceleaşi idei, mergem la aceleaşi evenimente şi ne zâmbim tămăduitor şi cald la întâlnire şi la plecare, ne respectăm reciproc viaţa personală şi opţiunile politice, religioase, culturale, sociale şi atât. Iar mulţi dintre neprietenii mei se deghizează chiar în prieteni şi rude, vin în casă la mine, mănâncă din ce gătesc eu, mă laudă, îmi pupă mâinile şi obrajii, iar când pleacă simt necesitatea să povestească lumii observaţiile şi presupunerile lor despre persoana mea, despre presupusul meu intelect, talent, abilităţi de comunicare, fel de-a fi, de a acţiona, de a vorbi. Flatant până la epuizare, ce sa mai spun? Oare ce am făcut de am meritat atâta atenţie? O să-i invit în continuare, ori de câte ori se vor ivi ocazii să primesc oaspeţi în casa mea. O să accept să merg în ospeţie la ei, o să le cumpăr cadouri, voi fi zâmbitoare şi binedispusă, nu din făţărnicie şi nici din bună creştere, ci pentru că aşa se intră într-o casă de oameni.
În rest, port cu resemnare povara şi responsabilitatea prieteniei şi iubirii pe care mi-o purtaţi. Iubesc pe cine vreau eu, nu pe cine mi-ar fi cumpărat blană dacă acceptam să atârn de braţul lui, mă simt perfect în pielea mea alături de omul sufletului meu. Îmi cresc copilul aşa cum simte sufletul meu şi cum cere sufleţelul lui, nu după cărţi, statistici, semne din popor şi alte năzdrăvănii care te fac vedetă la prima etichetă agăţată.
Păstrez în continuare cu sfinţenie tot ce am adus de la Holercani, când am venit aici în 1996: nealteraţi cei şapte ani de acasă (nu am îndrăznit să pretind altceva de la părinţii mei şi pentru acelaşi lucru îl preţuiesc şi pe soţul meu), responsabilitate pentru cei care îmi sunt alături şi pentru ceea ce fac, lecturile mele şi sfaturile profesoarei de limbă şi literatură română. Iar tot ce am acumulat în capitală, păstrez la fel, cu mine. Mă strădui ca lucrurile de care am nevoie şi fără de care nu mă pot descurca să încapă în inima şi în mintea mea, ca să pot apela la ele indiferent de situaţie.
Deci, prietenii mei binevoitori, nu vă sinchisiţi, scrieţi mai departe comentarii anonime sub textele mele, reacţionaţi la fel de profesionist şi atoateştiutor la apariţiile mele publice, expediaţi sms-uri pline de îngrijorare şi sfaturi colegilor mei, familiei mele, furaţi-mi în continaure textele şi semnaţi sub ele, înjuraţi-mă cât vă pofteşte inima, dacă asta vă face fericiţi. Trăiţi-vă clipa după cum vă e mintea!