Si miine iar va fi asa? Astazi ma voi culca in speranta ca somnul imi va sterge lacrimile si miine se incepe o alta zi cu acelelasi probleme la care nu le gasesc rezolvare? Si cum sa lupt cu ele? Cum? Sunt atit de mici , atit de neobservate si nesemnificative dintr-o parte, dar nu pot sa fiu puternica cind ele toate vin intr-o zi asupra-mi. Nu pot! Auzi???? Eu nu-s de fier, am suflet si ma doare! De ce toate intr-o zi? De ce nu pot sa resist, si nimeni, nimeni nu aude strigatul meu. Eu va strig, ajutati-ma, va rog, doar imi sunteti prieteni, si prietenii se ajuta la nevoie, si prietenii isi dau seama dupa voce, dupa privire, dupa vorbe cind am nevoie de cineva aproape. De ce nu imi vedeti lacrimile care curg pe dinauntru? Am nevoie de o solutie, si nu mai pot, nu reusesc, de ce nu intelegi ca nu reusesc?
Am crezut ca sunt mai puternica, am crezut… am crezut , si imi pare rau ca te-am dezamagit si nu sunt cine crezi. Auzi vocea mea tremurinda, simti cum cad chiar daca stau in fata ta dreapta si sigura pe mine? Nu mai am aer, nu mai vrea nici sa rasuflu. Si timp, de unde sa iau timp? De ce alerg dupa el dar nu reusesc sa merg intr-un pas cu acesta? De ce mereu ramin in urma, cad, si nimeni nu observa caderea mea, ca sa-mi intinda o mina si sa-mi zimbeasca. Zimbetulul acela, cred ca toti la-ti vazut macar odata in viata, poate cind erai mic de la mama, poate cind erai adolescent de pe persoana iubita, poate cind erai mare de la copilul tau. Zimbetul care va ofera sperante, va incurajeaza, va sterge orice tristete din priviri, care va face sa credeti ca da, se poate, ca miine va fi altfel. Unde e zimbetul tau predestinat mie?
