O mie si una de ideii acum apar prin ginduri, si incerc sa prind macar una, sa o opresc, sa ma agat de ea si nu pot. Dezordie totala, in camera mea, in ziua de mine, in viitor si in mine. 
M-am saturat de starea asta cind nu vrei nimic. I’m sick of everything. In asa momente as vrea sa fiu singura si totusi ard pentru ca am nevoie ca cineva acum, sa imi scrie, sune, sa-mi vorbeasca. Si pina la urma care e problema mea? Asa si nu ma pot maturiza… cine are nevoie de oameni care nu stiu ce vor de la viata, care zboara cu capul in nouri.. visatori si totusi fara vise. I’m sick of me. Am citeva zile de cind vorbesc prea mult, de cind sunt prea emotiva, de cind sunt asa cum sunt cu mereu. Intodeauna am imagini care sa imi reprezinte starea, in ultimul timp nu gasesc asa imagini, problema e ca nustiu cum ma simt. Nici muzica nu ma mai ajuta. As vrea ca viata mea sa fie ca un film, acolo chiar daca suferi pina la urma e un happy end original, perfect.. But maybe is not about the ending, maybe is about the story?
PS: nu va intrebati si nu ma intrebati despre ce e postul, eu singura nu stiu
