Singurătatea poate să placă. Singurătatea poate deveni obișnuință. Singurătatea e o necesitate. Și nu îmi repet asta ca să nu mai doară. Singurătatea chiar poate deveni un prieten personal, un amic de drum, pe care îl întâlnești în punctul X și îl lași în gara Y, ca să nu îl mai vezi niciodată. Anume de asta ai încredere... ba nu... nu încredere - pur și simplu îl copleșești cu destăinuiri, cu emoții, depresii, gânduri - suportă tot, îmbibă tot, te lasă mai curat, te face mai puternic,după care își vede de treaba lui. Pleacă în altă gara X sau poate Y și își pândește alți prieteni de drum. Singurătatea mea se joacă cu nopți Gray, în care nu ai chef nici de țigări, nici de somn, nici de gânduri. Îmi dorm nopțile mele, care seamănă tot mai mult cu un monolog - dinadins întins, larg, gol. La fel ca patul în care dorm, care de la o vreme încoace s-a făcut imens de larg, imens de gol. Cearceafurile nu mai sunt șifonate dimineața - am impresia că nimeni nu mai doarme în pat. Sau poate... Nimeni doarme în pat și se trezește dimineața ca să își bea cafeaua, să își fumeze țigările, să își netrăiască netimpul, să adoarmă fără gânduri în paturi imense, goale și străine, să se trezească dimineața într-un pat cu cearceafuri intacte. Ahh... diminețile sunt cele mai nesuferite... de multe ori, diminețile mele uneltesc cu singurătatea mea: și visez, visez atât de adevărat, trezirea, așteptarea. Diminețile erau cele mai frumoase. Erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau, erau. „Erau is an Indonesian biennial cultural festival, taking place in the city of Tenggarong, Kutai Kartanegara, East Kalimantan. The word Erau is derived from the Kutai word eroh, meaning crowded, noisy, joyful.” Ce cuvânt adorabil, m-am obișnuit atât de repede cu el. Și totuși, diminețile erau cele mai frumoase. Dar acum e noapte și mai am o imensitate de drum neparcurs până dimineața. Tot mai multe acorduri minore, liniștit pășesc în suflet. Youre wellcome. Câteodată am impresia că simțirile mele sunt întinse ca o coardă de vioară... anume de vioară. Alteori am impresia că toate corzile au fost sfâșiate, rupte, smulse... tot de mine. Oare vioara asta nu va mai cânta niciodată?
