cum nu-ti asterni, asa nu dormi :)
Ieri am fost lebada . Asa am avut chef, sa fac tot ce mi-am planuit si nu, sa ies la plimbare – fara frica de caldura soarelui roscat. Apropo, cand e cald, orasul e pustiu. Si asta nu poate decat sa ma bucure, pentru ca sunt tanara, sanatoasa, hidratata, fericita si ma plimb agale pe sub coroanele verzi ale copacilor. M-a oprit o fata si m-a intrebat de unde am geanta, ca ea cauta demult ceva asemanator. Din Amsterdam. Eh … Si uite-asa doua fete straine, sub un copac frunzos impartasesc lucruri despre genti, calatorii, barbati si alegeri usoare
.
Cafea si aer conditionat, lectura descretita, notite pe pagina 34 si 51 . Cand aleg sa ma duc neinsotita la o cafea in oras, intr-un loc racoros, cu fotolii comode, cu miros de iasomie sau cafea proaspat macinata, lamaie si menta, vanilie si ciocolata amara, imi place sa citesc dintr-o carte veche, buna. Stiu ca vremurile cer un laptopas mititel cu camera web si casti cu microfon … dar eu aleg acest loc tocmai ca sa fiu offline, asa ca, prefer locuri “primitive”, fara wireless. E dezolant sa vezi 9 mese din 10 ocupate, si la toate sa stea cate un om, vorbind, aparent, singur …
Seara – terasa cu stropi discreti, racorosi, cu oameni care joaca table, cu aroma de ceai si narghilea.
“Azi esti mai frumoasa sau mi se pare?”
Ce pot sa raspund? Niciodata nu sunt pregatita sa primesc un compliment. Ca o idioata, am intrebat de 3 ori ce a zis , pana a transpirat bietul om
. Si dupa ăăăăăă
, am zambit si am zis “Nu ti se pare, dar stai sa vezi maine cum o sa fiu
“.
Mult mai tarziu, seara, ma gandeam la oamenii care aleg sa fie nefericiti. Care uita sa zambeasca, sa traiasca, sa se opreasca si sa admire lucrurile simple, dar atat de vii, din fata lor. Care au niste bariere atat de inalte pentru fericire … si nu se gandesc sa le lase mai jos, dar zac in starea asta incruntata, asteptand sa vina cineva sa-i scoata, sa-i salveze, sa le dea “ce merita”.
Li se pare logic: cu cat sunt mai nefericiti acum, cu atat bucuria care va urma va fi mai intensa. Pentru ca viata, cica e din fasii – una neagra, una alba. Si ei isi intind fasia neagra, cat incape, pana la linia orizontului, sperand ca mai departe, unde nu se vede, va incepe si fasia lor alba.
Cica nu e demn sa alegi lucruri simple, usor de obtinut, care sa te bucure. Nu e bine sa te duci si sa iei, trebuie sa te lupti si neaparat sa castigi, greu, cu chinuri inumane ceva ce aduce a fericire.
Daca e simplu – mai poti sa te plangi dupa asta? “Prin cate chinuri am trecut, cate nopti nu am dormit” … E sub demnitatea ta sa alegi calea usoara .
Si cand vezi pe cineva care a tras fasia alba sub el si paseste, bucuros si sigur pe el, “ghicind pe romanite si lire sterline” – te indoiesti de el. Te gandesti la o mie de variante justificative pentru starea lui de bine: e nebun; nashul lui e prefect intr-un oras, si evident ca nu are omul nicio grija, cu asa relatii; merge la bioenergetician; bea red bull cu niste pastile … de la Plafar … orice, numai nu adevarul.
De fapt, e simplu. Prea simplu . Incercati alegerile simple, dati barierele mai jos, stiu ca noul sperie
, dar aveti incredere – in voi (si-n mine
) – Albul e mult mai aproape decat credeti
. Trebuie doar sa intindeti mana si sa luati.

Sursa
2011-07-17 12:23:02