Cine a scuipat pe Constantin Brâncoveanu?
Un câine cu chip de om a legalizat islamul, el diavolul a pus în rând cu noi pe cei care în decursul a 300 de ani, în numele credinţei lor păgâne şi proorocului lor minciunos au jefuit omorât, siluit, dus în robie şi trecut prin foc şi sabie nenumaraţi strămoşi ai noştri.
Din ultimile clipe ale Sf. Martiri Brâncoveni şi Vistierului Văcărescu.
Brâncoveanu adună pe feciorii săi în juru-i şi le vorbi astfel:
- Şi bunurile, şi viaţa ne sunt pierdute. Acum trebuie să ne îngrijim să nu ne pierdem şi sufletele. Fiţi bărbaţi, iubiţii mei, şi nu vă fie teamă de moarte. Vedeţi ce a suferit Hristos pentru noi şi de ce moarte a murit! Rămâneţi tari în credinţă şi nu vă clătinaţi, nici pentru viaţa voastră, nici pentru lumea toată!
— Brâncovene, zise sultanul, leapădă-te de câineasca ta credinţă creştinească şi îmbrăţişează islamul, împreună cu fiii tăi, ca să trăiţi şi să fiţi liberi!
- Mai bine să se stingă neamul meu, decât să mă lepăd de sfânta mea credinţă!
Dupa ce i-au fost decapitati toti patru fii, Brancoveanu căzu în genunchi, trase la sânu-i pe fiii ucişi, şi îi mângâie şi îi sărută, se jeli, îşi chemă copiii drăgălaşi pe nume, pe urmă se ridică şi zise cu glas puternic:
- Mi-aţi omorât, păgânilor, patru feciori. Dumnezeu să vă prăpădească iarăşi şi iarăşi! Să vă stingă de pe faţa pământului, cum se risipesc norii la bătaia vântului. Loc să n-aveţi unde să fiţi îngropaţi, nici copiii să vi-i puteţi mângâia. Fără odihnă şi fără pace să fiţi în veci!… Aşa să m-auză Domnul!
Atunci musulmanii începură să-i jupoaie pielea de pe corp. Nici un ţipăt, nici un vaiet nu ieşi din gura lui, în timpul acestui chin îngrozitor. În sfârşit, umplură pielea cu paie, o puseră într-o suliţă şi o tăvăliră prin noroi strigând:
- Ghiaur, câine de creştin! Îţi cunoşti pielea?
Brâncoveanu mai ridică încă o dată vocea şi zise:
- Carnea puteţi s-o sfâşieţi în bucăţi, dar totuşi Constantin Brâncoveanu moare creştin credincios, părăsit de toţi, dar odihnindu-se întru Domnul.
Şi zicând aceste cuvinte îşi dete sufletul.
Oare câinele, trădător de Dumnezeu şi Neam, pentru trădarea lui nu va fi pedepsit încă în viaţa aceasta ? Oare el va trăi fericit şi se va bucura de ţâncii lui?
Cine-a îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânc-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!
(M.Eminescu)
Sursa
2011-07-11 00:50:45