Sentimentul de împlinire
Omului îi este caracteristic și-i stă în fire să se autovictimizeze. De-o fie bine, de-o fi având de toate, de i-o fi mers bine în toate, el oricum se plânge pe soartă, se întreabă pe unde a greșit
și de ce norocul l-a ocolit sau știți și voi binecunoscutele versuri : fost-am dus eu la lucru, când s-a împărțit norocu’…
Cunosc multă lume care cu tot dinadinsul privesc la partea neagră a Lunii, sau partea goală a paharului, își plâng de milă deja din obișnuință sau percepția negativă și pesimistă pe care o au asupra întregii lumi și a propriului destin.
Este adevărat cu nu este atât de ușor să rupi acest lanț și să ieși din acest cerc vicios de autovictimizare și a plânsului de milă, dar uneori este de ajuns să privești în jur și să realizeză că există oameni care au o condiție mult mai dificilă, care au probleme mult mai grave, și care în ciuda sorții vitregi, care le-a fost hărăzită, luptă. Luptă în continuu, sunt puternici, nu se lasă doborâți de greutăți și probleme, caută bucurie și împlinire în fiecare zi trăită.
Uitându-te la acești oameni, parcă nici nu ți-ar veni să te mai oftici atâta și să spui că viața e grea.
Chipul lor emană un sentiment de împlinire, mulțumire și pace.
De la acești oameni trebuie să învățăm că de fapt noi nu avem dreptul moral să ne plângem; noi am fost cei norocoși, și nu alții, și să fim mulțumiți pentru tot ce ni se dă în viață.
Deseori noi nu apreciem ceea ce avem, crezând că totul este gratis.
Toate au un preț în viața asta, și ajungem să cunoaștem valoare acestora doar atunci când le pierdem.
Să încercăm să gândim pozitiv, să mulțumim pentru tot ce ni se dă, să îmbrăcam ochelarii roz cât mai des și să privim lumea și soarta noastră cu sufletul împlinit și fericit.
Merită sa încercați, începând chiar de azi.
Sursa
2011-07-07 21:04:50