Discuţiile despre iad

Hristosul neputincios și iubitor care iubește oamenii atât de mult încât nu-i trimite în iad este inexistent. Isus Hristos a predicat despre iad mai mult decât orice alt om și noi ar trebui să facem la fel.

De ce e importantă învățătura despre iad?

IMPORTANȚA SA INTRINSECĂ

Priml motiv este pentru că este foarte des amintit în Biblie. Biblia se referă mai des la mânia lui Dumnezeu decât la dragostea Sa. Domnul Isus a spus mai multe despre iad decât despre rai.

Însuși titlul de „Mântuitor” atrage atenția asupra iadului. Un mântuitor trebuie să mântuie de ceva și iadul este soarta teribilă de care ne salvează.

Al doilea motiv este cuprins în conținutul doctrinei în sine. Iadul este locul de tortură în care milioane de ființe umane vor fi întemnițate pe vecie. În fiecare secundă trei oameni intră în iad sau rai. Într-o oră 11000 mii de bărbați, femei și copii, vor merge într-un loc al bucuriei veșnice sau al durerii veșnice. În acest moment intră unul după altul în iad.

În al treilea rând noi nu suntem feriți de această catastrofă. A muri nu este un sport cu public. Ce se întâmplă în acel lor ne afectează pe toți. Toți suntem implicați după moarte fără excepție. Este vorba despre destinul inevitabil al fiecărui păcătos nemântuit, iar noi suntem născuți păcătoși!

În al patrulea rând importanța doctrinei derivă din faptul că există o cale de scăpare, dar numai una. De ce ar trebui să ne gândim la iad? Pentru că mergem într-acolo dacă nu folosim singura cale de a scăpa. Există o promisiune sigură și precisă pentru toți cei ce vor să fie salvați de condamnarea lui Dumnezeu și merită să-i dăm atenția cuvenită.

Nimeni nu ar vorbi de rău un doctor ce discută despre cancer. Suntem mulțumiți pentru că medicii se ocupă de așa ceva, pentru că își folosesc toate calitățile în slujba eradicării unui flagel atât de îngrozitor.  Iadul este o realitate mult mai implacabilă și mai teribilă.

PUTEREA DE PĂTRUNDERE A NECREDINȚEI – există trei niveluri ale necredinței

Există în primul rând persiflarea populară. Iadul este văzut ca ceva comic, iar cei care cred în existența lui sunt evitați sau luați în derârdere, preferabil ambele. Raiul înseamnă să mănânci ciocolată, să te dai cu un anumit tip de parfum și să conduci un anumit tip de mașină. Persiflare.

Iadul este negat de cei care au cercetat serios problema. Pentru unii ideea iadului este insuportabilă și se simț jigniți de ea, privind-o ca pe o superstiție primitivă, o sperietoare folosităde o biserică tiranică pentru a manipula pe aderenții ei creduli.

Aceast doctrină este pusă sub semnul întrebării chiar și de unii din evanghelici care mărturisesc că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Există pretenția că cei drepți vor trăi pe vecie însă cei nedrepți vor trece în neființă. Alții spun că doctrina aceasta trebuie privită ca de o importanță secundară. Alții spun că nu se poate ca o secțiune a creației să nu aparțină plinătății atunci când Isus Hristos va fi totul în toți. Alți autori sugerează un evanghelism în care există ideea că după moarte oamenii vor mai avea ocazia să cread. Unii chiar atacă doctrina biblică cu o vigoare blasfemică numindu-L pe Dumnezeul care ar face așa ceva „mai mult Satana decât Dumnezeu” (Clark Pinnock).

NECREDINȚA CA SIMPTOM AL UNEI PROBLEME MAI PROFUNDE

Necredința este simptomul celei mai profunde probleme a omului – concepția că omul este centrul universului. Aceasta este cauza tuturor problemelor noastre. Cum se manifestă acest spirit umanist:

Concepția că omul este centrul universului. Scopul tuturor activităților noastre, cea mai înaltă valoare a societății noastre, fundația pe care este construită civilizația noastră este bunăstarea umană. Așadar doctrina despre iad este o gheară brutală ce sfâșie edificiul acestei concepției despre lume fiindcă ne anunță că milioane de oameni vor if nespus de nenorocite pe vecie într-un loc de caznă.

Concepția omului despre păcat îl pune pe om pe primul plan. Credem astăzi că păcatul este orice lucru care face rău altora dar și această definiție este selectivă fiindcă lumea noastră civilizată nu are probleme cu a înfinge foarfece în gâtul copiilor din pântece, absorbindu-le creierele sau zdrobindu-le craniul. Păcatul este întâi ceva împotriva lui Dumnezeu așa că iadul aruncă în aer această concepție. Iadul ne spune că există un Dumnezeu sfânt și minunat, în ochii căreia suntem foarte vinovați. Această doctrină ne informează că păcatul e atât de serios și atât de groaznic în ochii lui Dumnezeu încât trebuie să fie pedepsit într-o veșnicie de suferință.

Concepția despre Dumnezeu care pune omul pe primul loc. Oamenii cred că Dumnezeu este o marionetă care se supune cuminte și care poate fi trasă pe sfori și mișcată. Dumnezeu pare a fi un paj ceres care atunci când este nevoie de El, suni din clopoțel, iar când nu mai ai nevoie de El, Îl concediezi. Iadul ne vorbește despre un Dumnezeu care deține controlul, tratându-ne așa cum Îi place, despre Dumnezeul pe care nu-L putem ignora, marginaliza sau manipula.

În ziua judecății nimeni nu va râde, nu va inventa bancuri, și nici nu va scoate mici broșuri impertinente despre iad și rai. Vă asigur.

Luați-vă Bibliile și citiți despre iad.