Asta nu e căutarea voii Domnului! (2)

Una dintre marile dificultăți în aflarea voii Domnului este o nebunie îmbracată în limbaj religios – ea este numită „chemare.” Toată lumea astăzi vorbește despre „chemări.” Când ei fac asta se referă nu la planurile pe care i le-a descoperit Dumnezeu unui om pentru viața Lui ci la planurile pe care acel om și le-a făruit în taină și în care vrea să-L introducă pe Dumnezeu pentru a le putea duce la îndeplinire cu succes.

Aceasta este teologie antropocentrică de care aminteam la început. Această teologie îl folosește pe Dumnezeu pe post de roată de rezervă. Oricât de crud ar suna – aceasta este realitatea. În acest sistem de gândire omul crede că tot ceea ce El plănuiește ca și om Dumnezeu va binecuvânta. Până la urmă, de ce nu ar face-o? Oamenii aceștia nu se gândesc că Dumnezeu are deja niște planuri particulare pentru fiecare om și s-ar prea putea să nu se potrivească deloc cu ale lor (Isaia 55:9).

De fapt, Dumnezeu are un plan particular, detaliat, făurit cu grijă încă înainte de nașterea noastră, pentru fiecare om. Durerea și resentimentele pe care le trăiesc oamenii atunci când Dumnezeu nu le îndeplinește fanteziile și visele își au rădăcinile în tocmai dorința omului de a-și decide soarta. Când omul își ia soarta în mâini și Îl cheamă pe Dumnezeu doar pentru a-l proteja, a-l ajuta și a-i repara problemele – nu mai avem de-a face cu un Dumnezeu suveran care face tot ce vrea ci cu un Dumnezeu care pare o femeie de serviciu, un hamal în gară sau o asistentă medicală. Dar acesta nu este Dumnezeul Bibliei.

Astfel avem milioane de creștini care trăiesc frustrați o viață întreagă datorită faptului că nu și-au împlinit visele. Este oribil să trăiești cu un astfel de om lângă tine fiindcă în fiecare zi îți va vorbi despre ceea ce a vrut să facă dar nu a reușit datorită celorlalți. Dumnezeu nu a vrut niciodată acel lucru!

Ultima atitudine greșită – și într-un fel e aproape de penibil să o numim „căutarea voii Domnului” – este manifestată cel mai des prin întrebarea: „este păcat dacă ..?” Pentru astfel de oameni Dumnezeu nu are călăuzire și descoperirea voii Sale. Ca și creștini ar trebui să încetăm să mai întrebăm dacă un anumit lucru „este păcat sau nu” și să punem alt soi de întrebări. Plec cu presupoziția că suntem născuți din nou și putem face diferența între bine și rău.

De obicei întrebarea este pusă în dreptul lucrurilor aflate în „zona gri” – lucruri despre care, dacă cineva ar afirma că-s păcătoase, ai putea să obiectezi vehement și să demonstrezi că nu este așa iar persoana care a numit „păcat” acel lucru este legalistă, fudamentalistă, etc. Întrebarea: până unde am voie? este pusă nu pentru că oamenii vor să sfințească ci pentru că vor să se mânjească de păcat. Această atitudine poată fi numită ușor „joacă pe buza iadului” sau echilibristică pe marginea prăpastiei (locuri în care nu ne-a chemat Dumnezeu) dar în nici un caz căutarea voii Domnului. Cum pot creștinii să-și dorească să fie atât de aproape de iad cât să nu cadă acolo și totuși să se numească ucenici ai lui Isus?

Este îngrijorător să observ că ne dorim minimum necesar ca să fim salvați, să mergem în cer  și bineînțeles să nu „ne pierdem mântuirea.” Cu siguranță o astfel de dorință nu este dumnezeiască. De câte ori v-ați ghidat într-o decizie după acest principiu: îmi arată Biblia că acest lucru este prețios în ochii lui Dumnezeu raportat la voia și caracterul Lui? (Ieremia 15:19)

Nu este destul ca o decizie să nu fie păcătoasă!

publicat 1st aici.
Filed under: Gânduri

Sursa
2011-07-07 05:48:59



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru