pastrati-va energia: ramaneti neschimbati :)

Acum sunt mare, stiu. Nu atat am invatat, cat am observat lucruri. Si nu atat la mine, cat la altii .
Am auzit multe povesti. Unele mai neadevarate decat altele, ca de asta’s povesti. Povesti neadevarate cu final (ne)fericit.
De cateva zile tot vreau sa “povestim” aici despre schimbarea unui om. Teoria mea o s-o vedeti mai la sfarsit.
Cu ani in urma, oameni mai mari, mai cu experienta, mi-au zis ca nu poti schimba omul. Si eu imi dadeam artistic ochii peste cap , cu intrebari, evident, retorice: cum asa? asta voi nu stiti calea. voi nu puteti. dar eu, eu o sa reusesc. cu rabdare, cu eforturi, in timp (si alt spatiu probabil) – o sa reusesc sa-l schimb.
Si ma consumam, incercand mai intai sa inteleg de ce omul e asa. Incercand sa gasesc explicatii comportamentelor neadecvate, reactiilor ciudate, lipsei de comunicare si altor “ciudatenii”.
Dupa care, ma bagam, cica discret, in viata omului, cu tot felul de pilde si sfaturi utile despre viata si recomandari despre cum ar trebui el sa fie. Unde omul se mira, cascand ochii – ce caut eu in viata lui ?(:)), eu interpretam ca i-am deschis ochii la viata. Da. Asteptam chiar si multumiri si un bust pe o alee racoroasa intr-un parc verde.
Si-mi placea. “Sa schimb omul, sa-i deschid cai si orizonturi noi”. Sa-i recomand alte filme, alte carti, alte moduri de petrecere a timpului. Cu mici santaje, cu manipulari, cu cersiri emotionale …
Si ai ai ai ce cornite scoteam daca cineva incerca sa-mi schimbe ceva in tabloul din fata mea. Nu schimb niciun milimetru din ce sunt si cum traiesc. Si asta chiar si la 20 de ani . Sau mai ales la 20 de ani .
Dar asta demult si cred ca nici nu eram eu, de fapt …
Acum, la 30 si ceva de ani, ma intreb: dar de ce sa schimbam ceva la un om? In primul rand, este imposibil. In al doilea, este o risipa inutila de timp si de energie. Si nu in ultimul rand, cine suntem noi ca sa schimbam alt om?
Da, stiu cateva exemple de “barbati transformati”. Dar ei nu au fost cobaii experimentelor psihosociocomportamentale ale femeii. Ajunsi la o maturitate (si vanatorii se fac adulti cateodata ), dupa experiente, trofee si multe carari batute, isi gasesc o partenera de viata, alaturi de care, in timp, isi schimba si parul, si naravul. Se schimba intr-un fel natural, normal, de parca totul asa si trebuia sa se intample.
De asta nu ma mir sa vad burlaci convinsi, schimbandu-si la 45 de ani numele si felul.
Nu avem nici un drept sa cerem cuiva sa se schimbe. Plus, daca cineva o face (ok, nu mai compun muzica, ma duc sa lucrez la banca, cravatat si butonat), tocmai ai pierdut omul de langa tine. Ai o umbra chinuita, artificiala care nu mai face lucrurile din suflet, ci din obligatie. Si cine esti tu sa obligi omul sa faca altceva decat ce vrea el?
Nu ne gandim sa avem, poate noi mai multa rabdare cu cei pe care-i vrem schimbati. Nu ne gandim sa-i luam ca atare, ca daca au intrat in viata noastra, si noi i-am lasat, stie inima noastra mai bine de ce am facut-o.
Si viceversa e valabila. Uneori, pentru a place si mai mult, pentru a-l innebuni iremediabil, incercam sa ne schimbam, cica, pentru el. De fapt, ipocrite fara masura, ne prefacem: ca ne place fotbalul, micii si berea, filmele cu politisti etc etc.
Eu am incercat: cand i-am spus ca nu-mi place ce pretindeam ca fac cu mult talent si zambet hollywoodian pe fata, nu a plecat de langa mine (eu am respirat usurata, iat el a plecat mai tarziu, dar din alte motive ).
Nu cred ca viata e chiar atat de scurta, incat sa nu reusim sa ne gasim jumatatea (macar o data ). Asa ca, eu zic sa ne asteptam Omul si sa-l luam asa cum este, cum l-am vrut si cum ni l-am dorit. Fara scheme, combinatii, rugaminti si ultimatumuri. Altfel, o sa ajungem niste bunicute care se plang ca o viata intreaga au incercat sa’l schimbe pe ghiuj (:)), si tot degeaba .
Pastrati-va energia: ramaneti neschimbati .