Trăiesc o viață ALL INCLUSIVE. Ce frumos sclipesc stelele pe podul de mucava. Pot să-mi permit să-mi înnec simțurile în băutură calitativă, să vărs cuvinte aproape fermecătoare, să spun „iubesc” aproape sincer și să zâmbesc misterios atunci când contextul o cere. M-am pierdut în labirinturi, localuri, pahare și nopți goale. Nu mai reușesc să-mi spun măcar „nu-mi pasă”... spun doar „nu”.sau „da” sau nu mai contează. Semne de echivalență între negru și alb - foaia devine gri (unde am mai auzit/spus/gândit/simțit cuvântul ăsta?!?). Mai am o viață de trăit, nu trebuie să mă grăbesc să fac totul impecabil. Am doar o viață de trăit - trebuie să iau tot ce pot de la ea... mai mult, mai mult, tot ce n-am reușit până acum. Și n-am să reușesc. Să mă resemnez - tot ce merit bine/rău să accept?! Vreau să accept.