…de ce ar trebui sa fiu perpetuu ametita

Get drunk – Charles Baudelaire

One should always be drunk. That’s all that matters;
that’s our one imperative need. So as not to feel Time’s
horrible burden one which breaks your shoulders and bows
you down, you must get drunk without cease.

But with what?
With wine, poetry, or virtue
as you choose.
But get drunk.

Sunt ametita. Intoxicata. Imbatata. Imbatata de zimbete. Imbatata de cuvinte. Imbatata de poezie. Imbatata de virtute.

Am ajuns sa nu mai fac diferenta dintre a fi treaz si a nu exista, asa ca m-am avintat pur si simplu intr-o lume in care a fi treaz nu e optiune, ci o iluzie.

Otraveste-ma, ucide-ma si da-mi viata din nou. Stii cit de tare imi place sa fiu captiva. Ma incadrez in acel cliseu tipic, formal si necesar.

Fiori de placere imi electrocuteaza corpul de fiecare data cind e atmosfera asta. Nu am putere, nu mai tine de mine. Probabil de asta nu imi pare rau ca sunt ametita si confuza. Oare erau neoanele care straluceau sau era un fel de rai?

Niciodata n-am sa ma satur de emotia asta, niciodata. Ce sens are? Nu stiu. Ar trebui sa aiba sens? Debitam, corectez, debitez. De ce corectez? Oricum nu ma aude nimeni.

Nici nu trebuie. Sunt doar in alt suflet pierdut in noapte. Cuvintele mele descriu o lume simpla si deschisa si eternitatea pare o gluma in comparatie cu noi. Infinitul se defineste prin puterea noastra de a interpreta un sfirsit si in constientizarea lui.

Mereu imi revin in fire odata cu ultimele raze de soare. Si nu stiu daca mai vreau sa fiu intoxicata.

Pina ce cedez iar tentatiei si ma imbat cu poezie. Si ma imbat cu virtute. Si ma imbat cu vin.

p.s. cititi poezia in intregime. e vorba de o betie mai abstracta. mai spirituala. =)