(7) din jurnalul Katiei
Pe bordura de lîngă liceu aşteptam să înceapă teza la istorie. Ochii, mîinile şi picioarele noastre ar fi cîntat ca Laurent Wolf: „No stress! Just take it easy cause there is no stress”.Vorbeam cu Soff, Maria şi Ana. Gabi, Dorin şi Adi îşi fumau buna dispoziţie.
- Un mesaj doar. Pot?
M-am întins s-ajung celularul, dar genunchii mei goi s-au înfipt în asfalt. N-am observat decît o zgîrîietură mică, cînd însă picioarele mi s-au dezdoit, vocea mea speriată a ţipat. Deasupra genunchiului drept un zig-zag absial îmi tăia pielea. Îmi puteam vedea structura coapsei mai mult decît am descoperit-o în imaginile din manualul de biologie la care abia-abia puteam să-mi deschid ochii. Mai greu era cînd ajungeam la viermi. Cilindrici, inelari, plaţi.
Gabi şi Dorin m-au luat de sub braţ. Altfel n-aveam să ajung la sora medicală. Îmi amintesc cum plîngeam sughiţînd parcă. Biroul în care am intrat, totuşi, nu era cel în care obişnuiam să intru de cîte ori mi se făcea rău şi nici sora medicală nu mai era dmna Silvia. Tocmai descuia uşa. Era Constanţa. Profesoara de dans la orele lui A. Băieţii au plecat, pentru că teza deja începuse, iar eu stam pe un scaun cu piciorul de sînge rezemat de masă. Eram în Centrul de Cultură de lîngă liceu. Constanţa îmi tot povestea lucruri pe care azi nu le mai ţin minte şi era parcă mai deranjată de ceea ce-mi zicea ea, decît ceea ce se întîmpla cu mine. A pregătit un bandaj de vreo 4 cm în care a mărunţit nu mai ştiu ce şi-a zis să-l iau cu mine.
- Ţi-l pui cînd ajungi acasă.
Şi eu care am stat atîta timp acolo, timp în care ar fi trebuit să-mi scriu teza la istorie. Am ieşit izbind uşa. Mă grăbeam să ajung la liceu să aflu ce avea să se întîmple cu mine, dacă tot n-am venit la timp. Cineva îmi şoptea că mă descurc eu.
Afară am găsit-o pe Raluca. Dmna Pitic Rău, aşa îi ziceam noi, o eliberase de la teză pentru că avea destule motive să-i pună zece. Avea la ea testul şi-am deschis să văd dacă reuşesc să-l scriu într-o oră. Katia însă e fricoasă şi isterică. Fără să-mi dau seama, am început a plînge. Aveam piciorul tăiat şi-abia-l tîram după mine, trebuia să-mi dau teza la istorie, dar timp, practic, nu mai aveam.
Afară erau elevii care şi-au terminat BAC-ul, răsuflau uşuraţi. Înnebuneau eu sau lumea s-a răsturnat ca nicicînd altădată. BAC-ul se dă în iunie, tezele în mai. În hol mi-am găsit cîţiva colegi. Mi-au spus că dmna Amelia e în clasa 18. Asista şi nu trebuia să o deranjez. Pitic Rău se pierduse undeva prin liceu şi-am zis că n-o mai caut. Ai mei ziceau că nici măcar nu a întrebat de mine. Poate mi-o pune şi mie un zece.
Cînd au ieşit toţi am coborît treptele alea multe şi-am ajuns iar în faţa Centrului de Cultură. Trebuia să ne despărţim acolo pentru că fiecare din noi urma să plece în diferite direcţii. În cîteva minute, stînd acolo, am recunoscut-o pe mama Lui. Ne-am îmbrăţişat şi-am schimabt cîteva vorbe, dar se grăbea să plece.
Seara m-am pomenit că intram într-un mall. Eram cu Soff, Maria şi Ana. În buticul patru am stat aproape o oră. Vînzătorul ciudat, tînăr şi drăguţ se acomodase cu prezenţa noastră. Ne povestea despre tatăl său indian. „I think I’m just crazy. It’s not that I’m lazy.”
Sursa
2011-06-12 17:05:00