dacă nu vezi, nu înseamnă că nu există
era în stația de troleibuze pe la 7 dimineață.Ținea strîns la piept ceva.
Părea urîtă și ieftină. Unghiile pe jumătate roșii, pe jumătate roase. Pe niște tocuri aiurite din cauza cărora abia de ținea drepți genunchii. Nu aștepta nimic. Ceva o aștepta pe ea acolo.
Privirea era ștearsă și țintită undeva pe altă lume, prea absentă ca să fie reală.
Pe alături treceau oameni.Grăbiți și la fel de absenți. Mașini care accelerează exact de pe trecerea de pietoni.
Nu auzea nimic însă. Nu vedea nimic. Și o călcau în picioare gînduri. Multe. Controversate. O distrugeau.
Într-un moment s-a apropiat de banca din stație și a așezat grăbită "ceva-ul" acolo - "se va descurca mai bine fără mine. da,da.. cineva va avea mai multă grijă și va crește... și.. da"
nu mai știu ce alte aberații își zicea cînd a pornit șchiopătînd, fără să privească o dată înapoi.
A mers să-și caute "fericirea" că doar are viața înainte. Nu știe că și-a lăsat viața acolo pe bancă. Nici ea și nici "ceva-ul" abandonat încă nu știu asta.
Uite cum unii se frămîntă o viață pentru ceva, alții îl aruncă la gunoi.
Da în spatele stației o cățea chinuită își alăpta puii.
imagine
Sursa
2011-06-02 23:39:00