Mai e… pîn-la marele nimic.

Miros degetele a căpşuni.
Şi picoarele mele a ploaie.

Furtunile sunt dese în perioada asta, aduc ploi de vară. Aduc.
Furtuna de azi a fost așa de frumoasă, sublimă încît a părut aproape invizibilă. Vreau să plouă şi să plouă peste salcîmul în floare căzind.
Să plouă.

Poate văd mulţi alţi bebi. Poate mi-ar flutura vîntul prin plete și le-ar umple de nisip. Poate mă bronzez, şi nu doar pe umăr. Şi toate lucrurile o să fie cele mai bune, pentru că acolo mereu e aşa. Şi-o să mă speli de nisip şi o să mă laşi să dorm doar atît cît trebuie. Nu o să plouă, nu o să fie înnorat nici 5 minute, şi o să mă înroşesc de la soare şi-apoi o să mă fac ţigancă, aşa cum am mai fost odată.
Şi o să iubesc din ce în ce vinul roşu, cred în virtuţile lui de înveselire şi dezlegare a limbilor. Şi un pahar de vin roşu pe iarbă, sub stele, chiar şi-n terase verzi, răcoroase, e de nerefuzat ca şi cel de bere.

Eu sunt la puterea tu.

Mai e puțin, mai e un pic, pîn-la marele nimic.
Ciudat de calmă, muzici, ceai și o cărticică.

Vreau o pisică pufoşică să toarcă tolănită pe mine.
Asta o să te vindece, ai spus.