In viata aceasta se intimpla atitea lucruri incit eu ma pierd pe mine printre ele. Nu mai stiu, sunt fata cu pantofi rosii, sau cea cu maiou sur. Si de fiecare data cind ma regasesc sunt nefericita. Urasc senzatia cind ma intilnesc cu mine, cind imi ascult inima, ea impune anumite emotii, pe care eu le evit. In asa clipe, vreau sa ma arunc in mare, ca sa nu ma mai gasesc, sau sa fug cu disperare, in speranta ca imi voi pierde urma. Pentru ca nu vreau sa simt. Astazi norocul mi-a suris, mi s-a indeplinit un vis din copilarie, si nu pot sa vi-l zic, as vrea, dar a-ti ride, e mic, e de copil. Astazi am vorbit mai mult ca deobicei in engleza ( nustiu de ce, dar atunci cind mi-e frica, incomod, sau rusine sa zic ceva, prind curaj vorbind in engleza). Astazi am simtit. Sunt suparata pe mine, dar stiu ca o sa-mi treaca, doar totul trece, si totul se intimpla pentru ca asa trebuie sa se intimple. Cineva zicea ca trebuie sa ne luam destinele in mini, nu pot. Poate miine?
