Stai Tu, cu suflet tremurând,
Obsedat de imaginea unei iubiri imposibile în mare
Care, te poartă mai departe de gând.
Îți simt vocea tulburător de pătrunzătoare
Spărgându-mi, tăcut, orice val de teroare
Și simt cum mă invadează a ta pulsare
Când mă duci peste unde albastre de zare.
Tu, ești cel ce anulezi și spațiu și timp,
Inhibi orice sunet mut de suspin
Colorând frumos orice suflu viu,
Și ridicând suflete ce respiră pustiu.
Trăiești prin vise și surde dorințe
Care te învăluie adânc și sublim
Fară să-ți pese de acel infinit de neștiințe
Ce ne-a cuprins și ne obligă să rătăcim.
Tăcerea ta apăsător de stinsă, mă doare.
Sunt brazdată de o goliciune chinuitoare.
Pierdută și dezarmată de orice posibilă apărare,
Stau, singură, în acel imens finit de mare.
