Mai cred oare copii in Mos Craciun? Intr-o lume ce te dezoluzioneaza mai exista oare magia? Toti fug de realitate si toti sunt vinovati de existenta ei. Dar de fapt, unde fiecare alerga in minutele de singurate? Eu, demult n-am revazut-o, mi-e frica sa ma intor acolo, am uitat cum e sa zbori si mi-e frica ca daca voi incerca voi cadea. Si daca totusi ma voi reintoarce, oare nu voi fi mult prea fericita acolo si voi uita de viata ordina? Mi-e frica ca-mi voi uita parintii! Fat Frumos a revenita casa find macinat de dor, dar eu nu sunt ca si dinsu.
Mi-e dor de ea, pentru ca doar acolo visele deveneau adevar doar dintr-o clipire, pentru ca nu conta ce e aevea si ce e iluzie, pentru ca acolo mereu exista copilaria. Poate nu ea e vinovata, mereu zic ca ea uita sa ma viziteze, poate eu i-am inchis usa si ea s-a suparat. Poate s-a suparat, dar copilaria nu poate sa ma paraseasca, ea e inca dupa usa ceia, asteapta sa-i dau bomboane, si ii voi da, numai decit ii voi da. As vrea azi, dar acuma nu am timp… timp… timp mereu este, noi nu stim cum sa il folosim retional. Acolo, in lumea visurilor mele, unde puteam zbura, acolo zilele erau lungi, iar anii treceau ca o vesnicie, acolo traieste copilaria mea, intr-o lume fantastica. Si cum a ziso Peter Pan: 
eu nu imi iau ramas bun de la zbor, pentru ca inca mai nutreste o speranta in mine ca n-am uitat ce inseamna neverland
PS: multumesc blogului dreamquirks pentru imaginea care m-a inspirat sa scriu acest articol
