“Mos Craciun eu sunt mai mare,
nu fac mofturi la mincare,
dimineata sar din pat,
nu astept sa fiu sculat!”
Am crescut si acum sunt un copil mare! Arat altfel, gindesc altfel dar inca visez, ma bucur de fiecare primavara si de prima zapada ca si atunci cind eram mica. Naivitatea mereu a fost jumatatea mea si sunt sigura ca inca ma iubeste si nu ma va parasi degraba, si chiar daca citeodata o urasc, acum sunt fericita ca o am alaturi, pentru ca fara ea, nu as mai astepta fiecare Craciun cu aceiasi spertanta in suflet ca va fi totul ca in povesti, ca afara va ninge, ca familia va fi iar impreuna. Fara ea nu as mai crede in mine, in viitorul meu, in indeplinirea viselor de a deveni Cineva in viata asta, o Personalitate remarcabila
Ca si fiecare copil, am vrut si eu sa fiu o prefesoare. Eram sigura ca aceasta e cea mai frumoasa profesie ce exista pe lumea aceasta. Si acum imi pare impresionant procesul de transmitere a unor cunostinte de la om la om prin scoala si prin invatatorii care ne inavata sa calcam siguri in viata, insa nu, asta nu ma motiveaza sa imi mai doresc sa fiu o profesoare.
Dupa acea perioada plina de iluzii si copilarii, am descoperit o noua lume, a dansului. Am umblat vreo 6 ani la dansuri si daca sincer, la inceput doar pentru ca vreiam sa am acei pantofiori cu toc si o rochie cu pietre in care sa dansez dupa cintecul “ Once upon a december”. Cu timpul insa dansul a devenit ceva mai important decit rochii si pantofi frumosi asa ca acum imi place sa dansez la nebunie pentru astfel obtin niste senzatii unice, nimic nu ma mai face sa ma simt la fel de bine.
What next? Da, am crezut, nu, eram sigura ca voi deveni cel mai bun avocat din lume! Ma vedeam noapte prin somn in sala de judecata zicind un discurs care ii convingea pe toti ca clientul meu e nevinovat (ca in filme) , dar dupa am realizat ca pe urma un puscarias poate sa ma gituie daca nu ia placut ceva si am inteles ca viata e prea importanta pentru mine. Ca sa intelegeti corect eu nu aveam o imagine clara despre avocatura
Cred ca ultimul vis, si cel care e real si frumos a fost de a fi actrita. Si acum nu am renuntat la asa ginduri, dar totusi imaginea aceasta sta inca intr-un plan indepartat in viata mea
Si acum e acum, mi-a mai ramas putin pina cind trebuie sa hotarasc precis care universitate va fi cimitirul tineretii mele timp de 4-5 ani si eu nustiu. Chiar si visele nu-mi piermit sa ma vad o persoana cu o cariera de invidiat, pentru habar n-am ce imi doresc, insa nu intru in panica pentru ca sunt multe persoane ca si mine, si grijele fata de viitor nu ma vor ajuta cu nimic. Voi fi ce voi fi,insa pina atunci astept sa cresc mare
