M-am obisnuit, si asta ma sperie! M-am obisnuit sa traiesc in asa societate, inconjurata de asa oameni si de asa principii. Chiar daca era mai greu cind nu suportam mizeria din jur, stiam ca atunci macar incercam sa evadez din acest haos, si mi-e ciuda ca m-am obisnuit. Am nevoie de o poveste, o poveste ce mi-ar aminti ca binele invinge tot timpul raul, macar in vise, pentru ca in realitate nu-i asa, ca dragostea va rezista mereu in fata oricarui obstacol, ca oamenii stiu sa-si pastreze verticalitatea chiar daca sunt ademeniti de diferite inspite, ca fiecare Fat Frumos are o Ileana Cosinzeana pe care o iubeste doar pe ea, doar pe o singura fata. Am nevoie de basme! Vreau sa zmulg din mine rautatea, gindirea primitiva, vreau sa fiu altfel. Era mai greu, cind in fiecare dimineata imi puneam masca pe fata, pentru toti, pentru a fi acceptata, pentru a nu-mi prezenta tristetea. Acum mi-e dor de acele vremuri. Vreau ca calitatile sa imi sugrume defectele, vreau ca lumea sa ma disprituiasca, sa ma urasca pentru ca nu sunt deacort cu legile impuse de societate. Simt nevoie sa vad o poveste
PS: depresiv articol,sunt sigura ca multi cind il vor citi vor crede asa. Insa sper ca ma vor si intelege
