Nustiu de ce, dar sufletul meu arde de ceva timp. Nu mai acepta ca “everyday sa fie exactly the same”. Poate din cauza aceasta am inceput de vreo 2 saptamini sa nu stau nici o zi in casa, chiar si dupa lectii,cind sunt obosita si tot ceia ce-mi doresc e sa imi vad perna cum ma duce intr-o lume de vis. Da, poate. Insa oricum sufletul imi striga “nu e deajuns”. Si am asa zile, in special cind sunt la unele lectii, cind vreau sa ma scol de pe scaun, sa ies pe usa, nustiu unde sa ma duc, dar sa nu mai aflu intr-un loc inutil( daca ceia ce se intimpla la lectii chiar imi pare banal si nefolositor). Am inteles..sau nu…nu am inteles,ceva imi zice ca pe linga scoala, iesirile cu prietenii in oras, plimbarile in aer liber mai trebuie sa mai exista in viata unui om, sau poate doar in viata inca ceva, si acel ceva e constituit din activitati interesante, care necesita comunicare, prietenie, indeminare. Scoala, internetul nu vor invata pe nimeni niciodata ce inseamna “ viata” ,pentru ca odata ce cineva care nu s-a remarcat prin nimic in lumea asta iese afara din lumea lui el se simte ca un ciine domestic in jurul unor lupi care pentru hrana sunt gata sa iti sfisie si sufletul. Poate prea crud dar de cele mai multe ori, eu personal, am avut norocul sa nimeresc intr-un anturaj de persoane egoiste, care cred ca scopul scuza mijloacele. Nu vreau sa fiu o persoana care va cunoaste lumea prea tirziu, vreau sa ma dezvolt, sa comunic, sa fiu activa, sa savurez din frumusetea vietii. Primavara e vinovata, articolul acesta nu ar fi existat daca primavara nu mi-ar fi furat gindurile prafuite. O sa treaca, insa nustiu daca vreau sa treaca. Oricum, everything w i’ll be ok
