Senzaţii stranii. Mereu credeam că răspunsul la toate întrebările este evadarea. Acum simt că n-aş putea să mă simt liber nicăieri pe lumea asta, de azi îmi pare atât de mică. Alcool, uitare - nu merge. Constatări peste constatări. Minte stearpă - aş fi vrut să se întâmple asta şi cu amintirea. O să-mi fie dor de amorţeala mâinii - era sub capul tău şi mă temeam să mă mişc ca să nu te trezesc. Inutil, inutil, inutil. Aşa e, aşa sunt. Fără puncte de suspensie de data asta. Nici măcar nu am putut să te las - nici nu ai fost a mea. Vremea însorită se menţine. Undeva departe, înafara mea. Feţe noi, vreau să evadez în noi oameni - nu merge. Ştiu că merge la tine, asta mă bucură, mă motivează, mă şterge - aşa cum vrei, din viaţa ta. Problema era că mă temeam mereu să mă mişc - ca să nu te trezesc. Cofee and TV, nimic nou, nevoie de nimic. Fără puncte de suspensii de data asta. Straniu că nici acum nu ştiu dacă ai simţit acelaşi lucru - aceeaşi senzaţie în dimineţi, în balcoane, în ţigări, în singurătăţi. patetic, unde am rămas?!