Acum când toți își revin din nebunia de aseară, stând cu laptopu în brațe și cu o ceașcă de cafea în mână îmi arde să scriu pe blog. Acum simt că trebuie să scriu, altfel n-am să pot dormi liniștită la noapte.
Unii colegi de blogosferă au scris despre totalurile anului 2010, despre așteptările de la 2011, iar eu nicidecum n-am apucat să-mi organizez ideile într-un post, deși de vreo 4 zile tot mă trage. Ca de obicei sensibilă și romantică, visătoare, dar cel mai important optimistă.
Anul 2010 a fost unul frumos: gânduri împlinite, oameni pe care i-am cunoscut și i-am îndrăgit, locuri pe care îmi doream mult să le văd şi le-am văzut. Totalurile sunt clipele de fericire pe care le-am trăit înmulțite la persoanele pe care le-am întâlnit în calea destinului meu , cele care mi-au marcat într-un fel sau altul cărarea vieții.
De la 2010 iau cu mine toate amintirile frumoase, toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat, lecțiile pe care le-am învățat. Părțile mai proaste care sunt inevitabile le voi aduna și le voi arde, iar scrumul îl voi arunca în vânt. Mă voi strădui ca în 2011 să-mi bat mai puține cucuiuri în cap și să nu mă implic emoțional în tot ceea ce mi se întâmplă, sau mai simplu spus, să nu iau totul prea aproape de inimă.
Vreau în 2011 să fiu mai sârguincioasă și mai atentă la vorbele pe care le spun în momentele de maximă intensitate. Vreau sănătate pentru familia mea, sănătate pentru oamenii dragi care mă înconjoară, pentru străini și pentru mine.
Le mulțumesc celor care au fost aproape de mine, fie cu un gând bun, fie cu o critică, fie cu o trădare.
Dacă stau și mă gândesc, de la 2011 aștept poate cel mai important lucru, un lucru pe care n-am să-l dezvălui în paginile acestui blog, dar care cu siguranță fiecare om de pe planetă și-l dorește…
Vreau o minune, nu cer nici bani, nici mașină, nici rochii sau bijuterii. Vreau o simplă, dar adevărată minune. Sunt naivă?
