„Dragostea basarabenilor pentru România a început ca o dragoste „interzisă” (comunism), apoi ca una „romantică” ( 1989) după asta ne-am „certat”, iar acum spunem că „dragostea le învinge pe toate”.

Ion Bordian este absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu”din Chișinău, în prezent student la secția Comunicare Audiovizuală din cadrul Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”.

Pe Ion l-am cunoscut încă de pe vremea când studia la liceu, pe atunci el scria scenariul pentru un spectacol despre Mihai Eminescu, pe care urma să-l pună în scenă împreună cu colegii lui. Aveam o admirație pentru el, căci mă gândeam că tineri din zilele noastre nu își mai dedică timpul pentru a face spectacole închinate marelui poet.

Ion e un tânăr talentat, pentru care filmul, muzica și literatura „sunt unite strâns”, iar cunoscându-l mai îndeaproape îți dai seama de modestia și simplitatea ce-i însoțesc talentul.

A realizat câteva scurt metraje, unul dintre ele fiind despre dragostea basarabenilor față de România. În prezent muncește la scenariul unui lung metraj despre Mihai Eminescu și visează ca acesta să poată deveni realitate.

De ce ai ales să te școlești la București și nu la Academia de Arte din Chișinău ?

În plan cinematografic, România mi s-a părut cu mai multă perspectivă, deși oricum era un gest de kamikaze să dau la film, am zis să fie într-o țară cât de cât mai dezvoltată. În plus, era o contribuție la maturizarea mea – țară străină, oameni noi.

De când a „ încolțit”  pasiunea ta pentru film?

Majoritatea colegilor mei sunt pasionați de film din copilărie, eu am aflat că sunt pasionat de film câteva luni înainte de admitere… probabil sămânța era, dar a „încolțit” mai târziu.

Prin clasa a XI-a am făcut la liceu, împreună cu colegii, un spectacol despre Eminescu, inspirat din „Dubla sacrificare a lui Eminescu” de Th. Codreanu. În spectacol, pe cale artistică, demascam asasinarea lui Eminescu. După ce l-am prezentat și ne-a surprins așteptările am decis să mai scriu o piesă, dar am simțit că aveam nevoie de un alt mod de

exprimare, și atunci când am aflat că o colegă de-a mea dorea să dea la UNATC (Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie) am zis „spre București!”.

Ai realizat mai multe scurt metraje, de unde a venit ideea și despre ce e vorba mai exact în ele?

Primul scurt metraj pe care l-am făcut e intitulat „Sen Gelmez Oldun” care în azerbaidjană înseamnă „Iarăși n-ai venit”, e despre un tânăr care se hotărăște să-și ceară în căsătorie iubita, dar ea nu mai vine la locul întîlnirii. Al doilea e un mic documentar despre cum iubesc basarabenii România și cum a evoluat dragostea lor. I-am intervievat pe Nicolae Dabija, Leo Bordeianu și Viorel Ciubotaru. Deși cei trei aveau păreri ușor controversate, „produsul final” a ieșit destul de bun. Dragostea basarabenilor pentru România a început ca o dragoste „interzisă” (comunism), apoi ca una „romantică” ( 1989) după asta ne-am „certat”, iar acum spunem că „dragostea le învinge pe toate”.

Știu că ești pasionat și de muzică, în special de acordeon, nu te-ai gândit să combini muzica și filmul ?

Într-un mod încă ciudat pentru mine, muzica, filmul și literatura sunt unite strâns, toate spun o poveste, chiar dacă e din sunete, din cuvinte sau din imagini.

Republica Moldova ce subiecte de film îți insuflă, ce surse de inspiraţie găseşti aici?

Moldova și-a insuflat haz față de limbajul rusificat în care vorbim, dar deja e „răsuflat” acest tip de umor. Dacă ar fi existat un „Moldo-wood” probabil s-ar face filme istorice despre vremurile comuniste prin care a trecut țara (rusificare, deportări, profanarea bisericilor, etc), comedii romantice care se petrec prin Chișinău, drame care s-au petrecut în războiul din „Transnistria”.

Crezi că există cinematografie în Republica Moldova? Dacă da, cum ai caracteriza-o?

Moldovenii au fost mereu talentați. În R. Moldova sunt mulți cineaști talentați, unii chiar amatori, dar ce să-i faci, de sus se crede eronat că dacă lumea nu prea are bani – atunci nu va merge nici la filme, astfel nu se alocă bani pentru cinematografie. De fapt, dacă s-ar face un film bun autohton, cred că ar fi sălile pline, precum sunt și cele de la teatrele noastre, unde societatea se uită ca în oglindă.

Te-ai gandit să revii vreodată la Chișinău pentru a profesa în domeniul cinematografiei?

Iau în calcul toate perspectivele. Mă gândeam că aș putea face documentare pentru televiziunea din R. Moldova (care se tot înmulțește).

La ce proiecte lucrezi acum?

Acum lucrez la un scenariu de lung-metraj despre Mihai Eminescu, în care fratele său, Matei Eminescu, descoperă drama ascunsă pe care a trăit-o „omul deplin al culturii românești”. Se va numi „Asasinarea unui poet”. E foarte greu să scrii un film de epocă și e destul de ciudat să pun cuvinte în gura unor oameni ca Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, etc.

Ce vis ai ? Unde îți dorești să ajungi ?

Visez ca scenariul să fie filmat. Cât sunt în România voi face tot posibilul ca visul să devină realitate. Până la urmă subiectul „Eminescu” e un interes național, nu unul individual.

Un mesaj pentru tinerii care doresc să urmeaze Facultatea de Cinematografie?
Filmul, ca și alte arte, e un mod de exprimare. Dacă ei simt că au ce exprima și nu pot fără aceasta – să vină, măcar pentru a nu regreta tot restul vieții. Iar dacă își doresc doar să îi arate la TV, mai bine să urmeze Facultatea de Jurnalism.

pentru sprevest.ro