Când brusc se stingea lumina în căminul din jilgorodok 2 din orăşelul Străşeni, părinţii mei, mai întâi aprindeau lumânarea lor de cununie, ca să nu mă lase pe întuneric, apoi ieşeau în coridorul comun să repare sistemul (pentru a câta oară). Între timp eu adunam picăturile ceară într-un cubuleţ şi mârnâiam sub nas un cântec de dragoste. Probabil că l-am înregistrat în minte la vreo petrecere când tata îl cânta vreunui cumătru sau cumătră lângă un ulcior gol de vin. Nu l-am mai auzit nicăieri de atunci.
Noaptea senină, de stele plină
Vino la mine, iubita mea,
Vino, vino printre flori,
Nu te teme c-ai să mori,
Vino, vino printre brazi,
Nu te teme c-ai să cazi…
Melodia e de romanţă, calmă, dulce, îmbietoare… numai bună pentru un soundtrack. Dacă ajung să fac vreun film (Doamne, ce idee! 
) despre copilăria mea, îl bag acolo şi iau Oscarul 
Vă mai aduceţi aminte care a fost primul cântec pe care l-aţi fredonat în copilărie, fără hartiuţă?
De dragoste, plai, sovietic, cu Moş Gerilă, cu crai, Anul Nou, de război…