Îmi plac interviurile cu Monica Bellucci, nu doar pentru că e considerată oficial de francezi (şi ei chiar se pricep la frumuseţe) cea mai frumoasă femeie din lume, ci pentru conţinut. Are un fel aparte de a vedea şi a expune lucrurile, care, cel puţin, pe mine mă fascinează.

Interviu realizat de Christine Orban, Paris Match (28 octombrie-3 noiembrie 2010)

Paris Match: Să vorbim mai întâi despre cartea „Monica Bellucci”, o culegere fotografică cu Monica Bellucci. Ideea vine de la dvs?

Monica Bellucci: Nu, iniţiativa vine de la agenţii mei. Am acceptat cu condiţia ca veniturile din vânzări să fie alocate asociaţiei Agop din Italia (părinţilor copiilor bolnavi de cancer) şi asociaţiei „Parole de femme”(care asistă femeile aflate în dificultate) din Franţa.

P.M. Cartea dvs parcă e o cărte de artă. Vă consideraţi operă de artă?

M.B. Artă e ceea ce face fotograful. Eu nu sunt decât un model. Asta e unul din motivele pentru care n-aş putea accepta o remunerare. În ceea ce priveşte nuditatea mea, nu am deloc probleme cu corpul meu.

P.M. Nu le va fi greu fiicelor dvs să aibă o mamă ca Monica Bellucci?

M.B. Nu cred. Cartea începe cu o poză de când aveam 13 ani şi se termină cu pozele lor, a Devei şi Léonie. E un moment foarte special pentru mine. Nu voi mai avea copii. Această carte e un adio tinereţii mele. De acum încolo pornesc pe un alt drum.

P.M. Fiind solicitată des de fotografi nu vă pare că deveniţi un soi de sclavă pentru privirile celorlalţi?

M.B. Noi suntem oricum sclavii privirilor străine. Prin prisma altora descoperim cine suntem. Dar e necesar de căutat un echilibru între propria opinie de sine şi felul în care ne percep alţii. Fiecare fotograf mă vede în felul său.

P.M. V-a jucat vreodată festa frumuseţea?

M.B. Nu am simţit-o niciodată ca pe o povară pentru că ştiu bine că e trecătoare şi nu cred că voi trai dureros plecarea ei. Odată ieşită din carapacea care se numeşte frumuseţe ştiu că viaţa mă va face să descoper şi alte lucruri. Mă pregătesc de pe acum să urmăresc cum pleacă şi ştiţi că copii mă ajută. Îmi doresc să devin o femeie care se simte bine în propria-i piele odată cu timpul care pleacă.

P.M. Cum vă descurcaţi cu şcoala pentru Deva?

M.B. Deva face şcoală în Italia, la Londra, în Franţa. Copii mei sunt obişnuiţi cu lumea.

P.M. Fetiţele vor beneficia şi de o educaţie religioasă?

M.B. Nu. Ele nu sunt botezate. Nu am nimic contra religiei, dimpotrivă, consider că ea ajută unii oameni. Cred în rugăciuni, în energie pozitivă. Fetele mele îşi vor alege singure  religia când vor deveni mai mari. Eu le învăţ să respecte pe alţii şi pe sine, le transmit pasiunea. Iată ce consider eu o zestre frumoasă. Credinţa lor, le aparţine.

P.M. Credeţi că o femeie care naşte târziu profită mai bine de momentele cu copilul?

M.B. La prima naştere aveam 39 de ani. La a doua 44. Cred că am avut mult noroc să rămân însărcinată la această vârstă, mi-am asumat multe riscuri. Dorinţa de a deveni mamă mi-a venit târziu. Dar nu sunt un exemplu. Ginecologul meu zice că e mai bine să faci copii între 17 şi 25 de ani.

P.M. Ce vă doriţi azi cel mai mult?

M.B. Să le meargă bine fetelor mele şi oamenilor pe care îi iubesc. Cât mă priveşte, viaţa m-a alintat din plin.

Interviul nu e tradus în integralitate.