Eu te ştiu. Eşti un "deja-vu".
Uhaaa. Iată şi bucata de timp liber pe care nici de cum nu o puteam savura ultimele zile din octombrie. Timpul fuge ca jurat de mine(nu am timp să-l giugiulesc aşa cum şi-o doreşte). Datorită faptului că nu mă simţeam bine(ce fericire pe capul meu) am îndrăznit, foarte neîncrezută în faptul că îmi reuşeşte(îmi simţeam corpul încordat, gata să răspundă printr-un uppercot stînga oricărui intrus viu sau neviu ce risca să mă deranjeze) să fac ceea ce am planificat de cîteva zile-să CITESC. Ha ha, să fi gîndit eu vreodată că va trebui să lupt pentru timpul ăsta pentru citit. So, deschid eu cartea...tppprrr...care carte, care carte. Deschid eu Nothomb Amelie, Antechrista, format pdf. în Foxit Reader...da, da ultimii ani(pentru a economisi acelaşi timp) îmi reuşeşte să citesc mai des cărţile în format electronic decît manuscrise din bambus.Off..aşa o introducere lungă pînă a vă spune care-i treaba cu Antechrista şi cu deja-vu-ul(pardone moi).
Deci, citeam eu filă, după filă(de fapt două file după două file, că aşa era view-ul în pdf) cartea Ameliei Nothomb(en francaise uitat-am să zic) şi chiar de la început se trezi în mine sentimentul că de ar fi Christa(una din eroinele principale) în viaţă, viaţa asta şi-o pierdea foarte repede de era lîngă mine. Vă rog nu vă faceţi conculzia că aşi fi un membru yakudze care taie în dreapta şi stînga...dar... Cred că vi sa întîmplat şi vouă. Un om. Probabil că nici nu îl cunoaşteţi. Nu aveţi nici o treabă cu el. Dar vă provoacă nişte emoţii negative puternice fără nici o cauză evidentă. Şi sentimentul ăsta fierbe şi fierbe înăuntru, de parcă aţi fi înghiţit lavă mocnindă, care acum împietreşte şi vă presează cutia toracică, gata să se rupă în bucăţi în orice clipă.
De aceea citind Antechrista aveam un continuu sentiment de deja-vu. Şi o continuă dorinţă de a ajunge în nuvelă pentru a apuca de umeri alt personaj, Blanche, de a o scutura bine, în aşa fel ca să se audă cum se pălesc dinţii de dinţi şi să-i zic: "Mă, tu mă, hai mişcă odată cît se poate să fii umilită" (chiar aşa şi o spuneam, în română, că sună frumos, nu mă interesează dacă mă înţelegea sau nu). Spre binele meu fata se trezi pe la finele romanului, retrăind o metamorfoză mirauloasă. Un pic de satisfacţie(ha, aşa şi-ţi trebuie, dă-i, aşa..naa he he) şi un ultim sentiment de regret că influienţa minoritară totuşi există.
Personaje "deja-vu",, situaţii "deja-vecu" şi fraze, interjecţii pline de emoţii adresate Inessei, încercînd să-i transmit starea mea de dezacord cu ceea ce se întîmpla în nuvală(mersi Iness că mi le-ai împărtăşit).
Iată aşa am trăit o întreagă situaţie din viaţă. Atît de cunoscută, atît de usturător de cunoscută, încît am rămas bucuroasă de faptul ca uneori mă simt rău şi pot să-mi permit să "cheltui timpul" pe citit.
p.s. pentru cei interesaţi să retrăiască şi ei aceste emoţii poftim, găsiţi aici
Sursa
2010-10-31 11:09:49