Femeile care trişează

Există subiecte în care trebuie să intri cu acul şi penseta, într-atât de delicate sunt. Dacă intri cu tractorul, te iau toţi dracii. Ei, bine, eu am să intru cu sapa.

În postul ăsta n-am de gând să pun pe nimeni la perete ca să-i inventariez păcatele. E doar un răspuns la întrebarea: “De ce uneori nu poate exista o solidaritate sănătoasă între femei?”

Femeile care se poartă fairplay în relaţia cu bărbaţii sunt tot atât de uşor de găsit ca varza de Bruxelles la piaţa agricolă de la Ciocana. Pentru că o bună parte din femei … umblă cu fofârlica. Dacă fofârlica e mai şi fertilă, de ce să n-o pui la bătaie când îţi asigură calea direct spre biserică şi primărie? Explic omeneşte aşa cum urmează.

O femeie care a traversat cu răbdare etapele fireşti ale unei relaţii dintre un bărbat şi o femeie bazată pe respect – căsătoria, naşterea, botezul - nu cred că va face vreodată o echipă cu una care l-a constrâns pe un bărbat să se însoare cu ea pentru că: „Vezi tu, Dumnezeu a vrut copilul ăsta înainte ca tu să-l vrei”. Prima femeie care îi va întoarce spatele şi sufletul e potenţiala sa soacră. Bun, una cu frică de Dumnezeu poate fi uşor manipulată, dar altă soacră, mai izghiţică poate să-i şi spună direct: “Şi nu cumva Dumnezei ţi-a scos chiloţii, dragă noră?”, iar dacă mai hârâie ceva despre avort (că au fost şi soacrele fete mari, timpul nu le-a şters din minte vrăjile muiereşti) apoi vai de capul ei. Urmează cumnata, vecina, cumătrele soacrei şi ale cumnatei şi tot aşa în progresie geometrică. Numai femeile ştiu câte gânduri păgâneşti stau la conceperea unui copil dat de Dumnezeu.

Încearcă ele să se tolereze reciproc, mai ales dacă sunt legate prin grad de rudenie, mă rog, hai, spre binele copilului, dar asta nu face ca ura, legitimă (la urma urmei), să diminueze cu anii. Dimpotrivă, deseori la prima ocazie, femeia care a reuşit să închidă cândva gura alteia cu un gângâit nevinovat de copil şi ochii la icoane sau femeia care i-a luat-o pe dinainte alteia cu o sarcină de peste noapte, va plăti nemăsurat pentru că a trişat o singură dată, mizând pe cea mai vulnerabilă carte de joc între femei, un copil.

Când o femeie îi zice unui bărbat “nu mă culc cu tine şi basta”, dar el o forţează, actul se numeşte viol, ştiţi voi, după care violatorul e nevoit să zică bonjour lu’ madame Femida.

Când un bărbat zice sau dă de înţeles (mă rog, femeile sunt creaturi straşnic de sensibile, uneori te mai temi de o isterie) că nu-şi doreşte un copil, iar după o lună nenorocită de tăvăleli prin cearşafuri partenera îi flutură sub nas cu un test pozitiv de sarcină, asta cum se numeşte? Drept. O formă psihologică perversă de viol. Cu condamnare pe viaţă.

De la o femeie, care pentru un inel nenorocit de pe deget e gata să dea naştere unei vieţi noi cu forţa, poţi să te aştepţi şi la alte porcării. Bărbaţii o ştiu foarte bine. Unii o iau hăisa prin cel mai apropiat lan de păpuşoi, alţii plătesc pâna la majoratul copilului ca apoi… tot hăisa s-o ia. Mai sunt şi din ăştia care cedează cu anii, transformându-se şi ei în monştri: „Copilul ăsta putea fi mai frumos, mai deştept, mai isteţ, dacă îl făceam cu…alta”.

Nu ţi-am spus eu, cumătră, că bărbaţii sunt nişte porci?