Am fost tată pentru un weekend. Un tată nu prea bun

M-am trezit într-o zi cu un copil de 13 ani în casă. Exagerez când spun m-am trezit. Ştiam că urma să avem grijă de fetiţă timp de câteva zile. Părinţii, sora mai mare au plecat de urgenţă şi nu putea fi lăsată singură. Mai ales într-un oraş ca Bucureştiul. Uite-aşa m-am trezit eu tată pentru weekend. La început a fost bine. La 13 ani omul este deja în pragul maturităţii. Nu-l mai hrăneşti cu linguriţa. Înţelege totul, chiar mult prea multe. Deh, copiii ăştia. Ştie să păstreze curăţenia, chiar mai bine decât mine. Eram chiar bucuros.

Ce bine ar fi să se nască copiii deodată mari, înţelegători, să nu plângă nopţile, să nu aibă colici, să strângă după ei! Ar fi super, îmi ziceam în prima zi. Astfel, rolul de părinte ar fi şi mai plăcut. Cât de mult am greşit. Să vedeţi, oameni buni, copilul este copil şi la 13 ani. Mai întâi a zis că nu prea vrea să mănânce. Ne-am îngrijorat. Cum aşa? De ce nu mănâncă. Am insistat, a mâncat. Pe urmă a început să o doară burta. I-am făcut ceai, nişte mâncare mai uşoară. Parcă i-a trecut, dar iarăşi nu prea mânca. Am lăsat-o să mănânce cât poate duce burtica ei.

Am zis că nu e bine să stea în casă. A fost dusă în parc cu rolele. Desigur îmbrăcată bine. Oricum, nu era cazul să ne fi făcut griji. Era destul de cald. Greşit. A răcit. Habar nu am cum. Era sănătoasă şi deodată, buf, cu temperatură. 37, 38, chiar şi 39. Ne uitam năuci la termometru. Nu mai înţelegeam nimic. Iar ceai, iar termometru. Pe urmă am trecut la medicamente. Sunt un medic doar cu presupusul. Pentru gripă şi răceală ştiu un singur remediu: ceai mult, înfofolire şi transpiri mult până scapi de boală.

Cu micuţa nu mergea nimic. Nici medicamentele. Micuţa începe să plângă. Nu vrea să chemăm medicul. Pe la 10 seara sunăm totuşi la ambulanţă: avem un copil, este răcit, iar temperatura creşte şi creşte. Peste 3 ore vine o mămăiţă. Extrem de gălăgioasă, cred că i-a trezit din somn şi pe vecinii de la parter - stăm la etajul 2, adică 3 în Moldova. Pune întrebări, dar mai mult laudă copilul. Că e frumoasă foc, că este ‘năltuţă pentru vârsta ei. Imediat devin superstiţios. Dacă o deoache… În sfârşit pleacă. Ne lasă o listă de medicamente şi ne sfătuieşte să-i dăm ceai. Asta ştiam şi eu. Ne mai spune că i-a sărit temperatura pentru că a răcit. Doctor House, nu alta! Sunt surprins de atâta perspicacitate medicinală.

“Norocul nostru”, fix în seara respectivă micuţa a trebuit să plece de la noi. Am luat-o în primire sănătoasă, voioasă, dar am dat-o răcită şi cu temperatură. Ce părinte rău am fost!