Jurnal de vacanta. Praga, august 2009

Sun la agentie si intreb daca mai e valabila oferta cu Praga. Pata s-a pus. Trebuie de plecat. “Da, e valabila. Iti trimit lista cu hoteluri, au ramas mai putine”.

Ma uit pe harta. Sa fie in centru, sa fie curat … “Adria” – vechi, in centrul Pragai, restaurantul – in forma de pestera, reusit fotografiata. Baie mare, cu cada (petale de trandafir pe apa). Bun fotograful asta. Da’ cam kitch …

Citesc pe diagonala ce s-a scris pe tripadviser, confirm telefonic si … „Praha, here I come” ..

Nu stiu de ce am ales Praga. Cred ca din cauza pozelor mamei mele – calatorise la Praga cand era studenta. Tanara, frumoasa, zambitoare, visatoare, in rochii colorate pe un fundal verde cu acoperisuri frumoase.

Evident, nu am timp sa citesc despre „destinatii turistice” si „chestii traditionale”, sa fac un itinerar, printez in graba 10 pagini despre Praga si incep sa-mi descretesc fruntea …

Fac bagajul pe la 12 noaptea. Mai bine zis arunc niste chestii inutile, care se tot plimba incolo-incoace cand Zinei i se pune pata.

Cafea in aeroport la 4 dimineata, zburam frumos o ora jumate, ajungem la 8 in aeroportul din Praga si stam.

In mod normal trebuia sa ne astepte un sofer de la hotel cu numele meu scris frumos, dar gresit pe un A4 cehesc. Nimeni. In 20 de minute apare un omulean. Asa, ca fizic arata a Ghitza Boamba din Tzantzareni, raionul Telenesti. Numele meu e scris corect. Dar tare urat si pe un carton asa, mai boschetaresc. Eu, cu talentul meu „de retraiala” ma vedeam deja cum dau jumatate de bani pe un taxi si cum imi incep eu naspa concediul …

Buuun. Masina curata, dar nu Skoda. Nu stiu de ce eram sigura ca va fi Skoda. Urcam in masina, vorbim un pic in engleza despre vreme si incepem cu Marina sa-l caracterizam pe omulean. Of, de nu ar fi toti cehii ca asta … etc etc.

Intrarea dinspre aeroport in Praga e „takaya” . Nici o diferenta intre Botanica si Praga 6.

Urmeaza un cartier rezidential, ma minunez ca nu sunt blocaje, lume putina, curat. E bine. Cu cat inaintam, fetele noastre matinale se lumineaza tot mai mult si vocile devin tot mai pitigaiate. E din ce in ce mai bine…

„Oacidifain”-uri peste „Oacidifain”-uri, parca si omuleanul parea mai inalt, mai slab si mai frumos … dar tot ma asteptam la coborare la hotel sa ma intrebe a cui is, sa-mi zica ca e Ghitza Boamba si ca e la zarabotka de 2 ani.

Hotelul – superb. La receptie ni s-a spus ca putem urca in camera, nu trebuia sa asteptam ora 12 pentru cazare. Nice. Ne da un bonulet pentru “welcome drink”, instructiunile pentru mic dejun si cheia. Incep sa am primele auzenii. Limba rusa in stanga, limba rusa in dreapta, limba rusa in spate. Doar receptionera vorbea in engleza. Ajungem in camera.

„Oacidifain”-uri peste „Oacidifain”-uri.

Slava Domnului, nici urma de petale in baie …

Deschid tv-ul. “Dear Zina, welcome to Adria hotel”.

Ok. Facem prima sedinta organizatorica. Hotaram in unanimitate sa iesim sa schimbam bani si sa bem o cafea buna. Ce apucasem eu sa citesc despre Praga era legat de posibile tzepe la exchange.

Coboram, fata de la receptie zambeste frumos si intreaba daca am nevoie de ceva. „Just a map, please”. Am incercuit locul unde e hotelul si iesim. 15 grade afara.

Hotaram s-o luam la stanga si sa cautam o banca. Ca sa nu „retraim” cu banii. Evident, comisionul de 6,5% era scris mic si undeva departe, in limba ceha. Dar nu conteaza. Eram in centrul Pragai, inspiram aer de vacanta, si bateam strazile frumos pavazate ale orasului. Stradute inguste. Fiind dimineata, pe unele strazi nu era nimeni. Cer albastru, racoare, de dupa blocuri se vedeau turnurile inalte ale catedralelor. Aveai impresia ca timpul s-a oprit in loc.

„Oacidifain”-uri peste „Oacidifain”-uri.

Mergem si facem poze in fata cladirilor frumoase (seara le-am regasit, evident, in cele 10 pagini printate), radem zgomotos si ne uitam dupa o terasa care sa ne merite pentru o cafea.

Bine, locul unde ne-am asezat nu era cu nimic mai deosebit decat o terasa din Vama Veche, dar, vacanta noastra – facem ce vrem.

Cafea, bere, cafea, bere … radem, scoatem harta si facem a doua sedinta organizatorica. Descoperim ca suntem aproape de Ceas. Intrebam amabil unde e toaleta. A urmat o propozitie lunga, spusa cu o gura inclestata. Era cam dimineata pentru localnici, probabil. Am inteles doar „something green”.

O intreb pe Marina daca a inteles unde e toaleta. “Tre’ sa fie ceva cu verde … ” Mda … foarte constructiv raspunsul.

Noroc ca o femeie din fostul spatiu sovietic (avea unghii de plasmas, mult aur pe ea si par galben) stia mai multe despre „something green”. Era culoarea usii de intrare a hotelului de vizavi. Bine de stiut si pentru urmatoarele zile.

Mergem sa vedem Ceasul. O luam mai departe pe strazile orasului vechi.

Ma simt ca acasa. Ciudat sentiment, pentru ca „acasa” asta al meu ma apuca in locuri si momente foarte diferite …

„Oacidifain”-uri peste „Oacidifain”-uri.

Pe o straduta scrie Karlova. Logic, ar trebui sa fie celebrul pod Carol aproape. Ca sa vezi – am iesit chiar la Pod. Vltava, statui, vedere panoramica superba, terase, lumina, pictori, muzicanti. Boem!!! Mi-am amintit de podul Carol de la Cernavoda, am verificat telefonul si … am mers mai departe. Ne-am pus cate 20 de dorinte in locul unde legenda zice ca precis, 100% se va indeplini. Noroc ca m-au impins turistii rusi din spate, ca innoptam acolo.

„Oacidifain”-uri peste „Oacidifain”-uri.

Am mers mai departe. Am ajuns la Biserica Sf. Nicolae. Dumnezeiesc locul.

Scari. Daca citeam din timp cate sunt – jur ca ma intorceam la hotel sau la terasa aia cu paie si „something green”.

Mala strana, Castelul din Praga, Catedrala Saint Vitis, gradinile, senzatia ca, Da, acuma esti deasupra tuturor.

Am coborat de acolo linistite, obosite si fericite.

Dupa care am incercat carnatii traditionali si berea. Cer in engleza, instructiunile de utilizare mi se comunica in rusa… cred ca avea dreptate M ca am fata de rusoaica.

Da, am uitat sa zic – fiecare al 7-lea om era ceh sau turist din alta parte. In rest – rusi.

Daca salutam in magazin in engleza, mi se raspundea in rusa … Daca mi se raspundea in engleza, eram amabil intrebata de unde sunt. Am fost etichetata ca frantuzoaica, italianca etc … Romania nu era interesanta pentru ei… Moldova – poate doar pentru soferul care ne-a dus la hotel. Eu inca cred ca era din Tzantzareni, raionul Telenesti. Dar in general, lumea – draguta. Chiar si cand am zis ca sunt din China, tot mi-au zambit.

Si uite asa a trecut prima zi – am iesit sa bem o cafea si am bifat aproape toate punctele de pe alea 10 pagini …

Seara am iesit sa ne bem „welcome drink”-ul in restaurantul hotelului.

Am baut pana Marina a rugat „pe cultural”, si cel mai important, in romana, chelnerul sa ne faca o poza. El ne-a zambit si s-a retras. Am ras ca disperatele si ne-am retras si noi.

Dupa care ne-am dus intr-un local traditional unde se canta jazz. Am comandat nu stiu de ce mancare mediteraneana. Cu bere Kozel, ce-i drept.

A doua, a treia si a patra zi ne-am trezit fara ceas, la 7.30. Mic dejun, cafea si … din nou pe stradute. Pe Vltava. Pe iarba. Pe terase. Pe mese…

Galerii, biserici, crame, anticariate, sinagogi …

In a treia seara, ne intorceam de la amestecul de program cultural, shopping, pierdut intentionat pe strazi, cochetat cu strainii pe strada, ghidat alti turisti (pe bune, chiar stiu Praga !!!), baut cafele etc etc, hotaram sa intram in Zara. Stam 10 minute (shoppingul nu e punctul meu forte). La iesire – shok. Elicoptere care survoleaza, masini de politie si zona de unde tocmai ne intorsesem – izolata. Am grabit pasul spre hotel, speriate de „atentat”, fericite ca am intrat la Zara si nu ne-am mai oprit la vreun „Oacidifain”.

Am facut o sedinta organizatorica si am hotarat, iarasi in unanimitate ca unica solutie este … sa ne uitam la stiri. In limba ceha. Da. Stiu Praga si inteleg si limba ceha. Ce am inteles eu de la stiri – niste suporteri s-au imbatat si s-au manifestat . 

Praga. Un oras mistic, boem, cosmopolit, unde o simpla plimbare printre strazi inseamna o plimbare printre secole de istorie, cultura si arta.

Un loc in care m-am regasit, m-am reinventat, m-am reindragit.