Oamenii sunt nişte câini, nişte câini domestici pierduţi...
Era odată un câine pe nume Gray. Acesta îşi iubea stăpânul, pătura pe care dormea şi dimineţile în care primea lapte. Într-o zi a fost dezlegat. Nici nu mai contează dacă a rupt lanţul, sau stăpânul la lăsat în voie să zburde, pentru prima dată de unul singur. Mirosul libertăţii i-a lovit nările. Mirosul de benzină, copaci, iarbă, oameni - pe toate putea brusc să le simtă aşa cum nu le-a mai simţit nicioadată - atât de aproape. Pe toate putea să le audă atât de tare. Libertatea la izbit.
Gray a luat-o la goană printre curţile pline de praf, a trecut pe străzi îmbulzite, pline de paşi. A trecut o şosea, pe care greoi-grăbite se înghesuiau nişte matahale enorme de fier şi urlau urât. Una era cât pe ce să-l înghită. Obosit, tremurând de frica libertăţii, Gray s-a oprit în sfârşit. Răsufla din greu, ochii îi erau umezi şi fericiţi.
Gray s-a uitat în urmă, la stăpânul său. EL, nu era acolo... Nu era nicăieri...Un val enorm de spaimă îl loveşte, îl târâie la fundul deznădejdii. Libertatea îl ţinea strâns de gât. Obosit cum era, câinele a început să alerge, înapoi, frenetic, acolo unde i se părea că a trecut câteva minute în urmă. Şosele, curţi, maşini, pantofi şi mirosul LUI, miros pe care i se părea că-l mai simte. Ochii mari, îngroziţi căutau disperaţi...totul era sur, sângele, ritmat, îi lovea în cap ca un bici necruţător..."aleargă, aleargă, nu o să îl mai găseşti..."
Gray nu s-a oprit din goană până noaptea târziu. Istovit, a căzut lângă o gunoişte, un loc necunoscut dar totodată atât de asemănător cu tot ce a văzut în oraşul ăsta blestemat. A pierdut mirosul LUI, a uitat mirosul lui...avea doar zgarda de la gât. Era un câine care a AVUT un stăpân, un prieten, un părinte un TOT...a avut...
De acum încolo, zilele erau trase la indigo...Alerga, mereu însetat, flămând...Ploi, nopţi, zile pline de soare istovitor...A slăbit, era murdar. A uitat de tot ce avea înainte...UITARE...
A murit foarte simplu, dacă moartea poate fi simplă. La câteva zile, s-au câţiva ani, lucrul care nu mai conta, după ce a rămas singur, Gray a murit. Zăcea lângă un tomberon de gunoi, din care mirosea a lapte stricat.
Totul e la fel de simplu: Oamenii sunt nişte câini legaţi de alţi oameni, lucruri, sentimente, remuşcări, iluzii...Oamenii sunt nişte stăpâni care au înblânzit alţi oameni, alte suflete, alte minţi...Când se rupe lanţul - o parte din noi pur şi simplu moare...
