Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare- W. Shakespeare.
Așa ar trebui să fie un prieten, dar să vorbim despre realitate!
Mie greu să pronunț cuvîntul prieten…e destul de dificil să mai crezi în oameni, în promisiuni, în priviri, vorbe, fapte…
Prietenii vin și pleacă, chiar și cei pe care îi considerai mai mult decît soră/frate, toți te uită, îți uită numărul de telefon, adresa, chipul, problemele, ziua de naștere…cei care nu uită pe parcursul anilor de tine, pe aceia trebuie să îi consideri cu adevărat prieteni, dar ce te faci dacă din cei peste 300 de prieteni pe care îi aveai, nu își mai amintește nimeni nr. tău de telefon, ziua de naștere, chipul, problemele?!
Prieteni adevărați sunt greu de găsit, foarte dificil…
De ce atunci cînd ție bine și ai cu ce toți îți sunt prieteni și îți știu nr. de telefon, adresa, ziua de naștere, chipul….dar cînd cazi și simți că nu ai putere nimeni nu e să te susțină și să te ajute…strigi dar nimeni nu te aude, jeluite-ai și n-ai cui..toți își fac interese, caută să se simtă bine și doar fac față cum că ți-ar fi prieteni și poți să te bazezi pe ei la nevoie, dar în realitate lucrurile stau altfel!
Există o mare nepăsare la oameni și o mare dorință de a folosi și a arunca, așa cum te joci cu o păpușă- te joci doar o perioadă, mai apoi te plictisești și o arunci la gunoi și mama îți cumpără o altă păpușă, iar cea aruncată și ofensată plînge într-un colț cu lacrimi amare…la ce bun să te joci cu vechituri dacă mama în orice moment îți poate cumpăra una nouă…
Pe parcursul anilor am tot căutat prietenul care să mă înțeleagă, să se bucure alături de mine în momentele speciale, pe umărul căruia să pot plînge, să găsesc un sfat bun atunci cînd simt că am nevoie și atunci cînd lucrurile nu mai merg la fel de bine…să mă ajute atunci cînd sunt slăbită moral, fizic…și eu să-i ofer aceleași lucruri, am suflet mare și nu sunt egoistă. Dar încă nu l-am găsit….am tot căutat greșeala la mine, am tot încercat să mă schimb dar mi-am dat seama că greșeala e în cei din jur. Știu din propria experiență cum e să fii trădată atunci cînd te aștepți cel mai puțin, cum e să ceri ajutorul și să ți se răspundă cu reproșuri, răutate și indiferență. Știu cum e….am gustat, și nu o dată, din cupa egoismului și răutății așa zișilor “prieteni”. Și nu am fost doar eu aceste situații, acum e ceva obișnuit…
Toate citatele despre prieteni mă irită și îmi provoacă un dezgust…
Mama mea e un om minunat, trebuie să mergi în genunchi ca să ajungi la ea, doar în mama am încredere deplină. Doar mama e alături de mine și la bine și atunci cînd îmi e greu, îmi e greu că e departe, ce noroc cu tehnologia 
vorbim în fiecare zi la mobil.
Concluzie- Nu aveți încredere în oameni!!! Prieteni nu există, toți își fac interesele…
“FEREȘTE-MĂ DOAMNE DE PRIETENI CĂ DE DUȘMANI MĂ APĂR ȘI SINGUR!”
“Majoritatea prietenilor sunt ca umbra. Nu apar decat atunci cand e soare.”
“Daca razi, toti vor rade cu tine? daca plangi, vei plange singur.”
