Am găsit-o colbăita într-un teanc de cărţi cu destinul încuiat în garaj. Până nu demult o deschideam la lumina de seară şi o citeam înainte de culcare fiică-mii.
Peripeţiile s-au terminat repede, dar cererea a rămas. Şi o-ho-ho ce cerere! Aşa că, de vreo trei săptămâni încoace, în fiecare seară, încălecăm cu fiică-mea pe mătură, îl punem pe corbul nostru fidel şi înţelept, Abrahas, pe umăr şi pornim în căutarea noilor aventuri. Nu bănuiam câte proştii încap în mintea mea. Le dau frâu liber ca la nişte cai năzdrăvani. Ce-i drept câteodată îi scap de sub control, dar când văd cum fiică-mea exclamă încântată a-ma! (expresie cool şi la modă adusă de la grădiniţă) îi las să zburde pe geana nopţii până când obosesc şi ei şi eu. Nu şi fiică-mea.
E una din cărţile care-mi plăceau mult în copilărie. Mă mutam deseori în ea. Aşa cum se mută azi milioane de copii în volumele cu Harry Potter.
Vă mai aduceţi aminte de cărţile voastre din copilărie?
