Când eram zburdalnică, de la minte până la tălpi, oftam visător ca toate fetele în faţa filmelor de dragoste veşnică (da cum altfel ?). Obiecţii nu aveam. Nici nu-mi trecea prin cap să le am. Abia dacă îndrăzneam să mă gândesc: iată dacă ar ofta şi după mine cineva …
Timpul trecea, mintea tot zburdalnică rămânea, dar cotilită în altă extremă. Tot mai des apăsam mintal pe pauză şi-mi ziceam: nu, nu, staţi oleacă, aici personajul trebuia să zică asta, ş-apoi să pună mâna acolo, ş-apoi dincolo. Aşaaa! “personaja” să se aplece puţin, lumina să bată pe obrazul stâng şi hopaa! iaca acum se poate de sărutat.
Deosebirea între aceste două ipostaze e că în al doilea caz magia se scurgea printre detalii. Dispărea. În momentul în care ajungeam satisfacută de toate detaliile tehnice.
Bănuiesc că mulţi bărbaţi rămân mai încântaţi în faţa unei femei care îşi bagă spontan degeţelul în stratul de frişcă ca să scoată căpşunica şi s-o ducă la gură cu un geamăt de plăcere (autentic! insist) decât în faţa uneia care exclamă cu aer de gospodină isteaţă: “Aşa şi am ştiut! Prăjitura se numeşte Gâteau de Savoie fourré aux fraises. Ei, mare scofală! Deci, aşa, luăm 7 ouă, 250 gr de zahăr praf, o lingură de vanilie …”
Se pare că aşa se întâmplă şi în dragoste. În ea nu există aşa şi am ştiut, fă aşa şi pe dincolo dacă vrei ca…, ascultă ce-ţi zic eu că-ţi vreu binele, acum întinde buzele, în sfârşit văd cât mă iubeşti. Sentimentele adevărate se manifestă prin gesturi fireşti, neregizate, vorbe nerostite. Femeilor le vine mai greu să lase iubirea în starea asta intensă, rudimentară. Multe sunt tentate s-o treacă prin radiografie ca să se convingă că aceasta există cu adevărat.
Ţineţi minte cât de fericiţi erau Amor şi Psyche până când fata este convinsă de surorile ei, invidioase, că nu este normal că nu şi-a văzut niciodată soţul la lumină şi că acesta nu se arată pentru că este ori foarte urât, ori chiar vreun balaur? Noaptea, Psyche ia o lumânare şi se apropie să îşi vadă soţul. Nu numai că nu era un balaur, dar frumuseţea lui întrece orice închipuire. Fericită, uită că îi promisese că nu va încerca să îl vadă, iar o picătură cade de pe lumânare şi îl trezeşte. Promisiunea făcută Afroditei fiind încălcată, zeul este nevoit să dispară.
P.S. Nu stiu de unde şi de ce, dar îmi vine acum un chef să zic că cele mai profunde şi intense iubiri au fost cele despre care nu s-a scris niciodată.