Acest post este sponsorizat de:
Tanarul care mi-a tinut grijuliu usa deschisa cand ieseam din magazin plina de sacose. Nu era obligat. Nu i-am cerut. Dar a facut-o. Multumesc.
Domnul care mi-a oferit (fara ca sa cersesc) locul in maxitaxi 117. Eram cu fata si grabindu-ma sa ma ma instalez cu ea pe scaun, inainte ca sa-mi pierd echilibrul nici n-am observat cum au inceput negocierile in spatele meu. Un batranel necajit si plin de borboane de sudori mi-a atins umarul: “Va rog, convingeti-l pe domnul care v-a oferit locul sa deschida fereastra de sus”. Bineinteles. Chiar, va rog tare. Domnului era frica ca sa n-o bata curentul pe fata. Dragut din partea lui. II multumesc si pe aceasta cale.
Cei care au avut bunul simt si politetea sa-i ofere fetei mele loc (fara ca sa ma umilesc) si in alte mijloace de transport in care unui copil ii e foarte greu sa-si mentina echilibrul. Le sunt recunoscatoare.
Farmacista care mi-a dorit dupa o banala cumparatura Sanatate! O formula inedita de politete. Bravo!
Farmacista de langa de la Ciocana (Green Hills) care s-a oferit generos sa-mi gaseacsa unguentul de care aveam nevoie telefonandu-si colega din farmacia vecina. In 5 minute ma astepta deja cu unguentul gata ambalat. Sanatate!
Doamna de la sectia pasapoarte de la Ciocana care m-a primit in birou cu 2 minute inainte de pauza de masa. Foarte amabil si calm. Am iesit de acolo multumindu-i si facandu-mi cruce ca la minune (ce urat din partea mea).
Domnul de la Oficiu Fiscal de la Ciocana, neasteptat de amabil si intelegator fata de toate intrebarile pe care le aveam. Operativ si calm am rezolvat problema pe loc. Multumesc.
Domnul cu aer de intelectual care recita din suflet, cu ochii in geamul autobusului nr.5 un fragment din Alecsandri (am verificat prin google, a gresit autorul, dar nu conteaza, ca si eu il uitasem). “Cand arde soarele de mai, cand vantul iernii geme…” Nu m-am asteptat la un spectacol in transportul public, deci cumva m-a surprins placut si mi-a transmis o emotie aparte. Melancolie…
Domnisoara cu zambet de la aerogara din Chisinau, in zona de dupa securitate, cu cosulet de caramele in brate. Dupa o bombonica fata mi-a a mai poftit una. Sa nu credeti ca copilul meu nu a vazut bomboane. Motivul era simplu. Hartia bomboanelor o ademenea : stralucitoare si colorata. Ne-am dus sa cersim. Dupa ce ne-a oferit cu amabilitatea inca o data cosuletul la alegere, indemnandu-ne cu “encore” et “plusieurs couleurs”. Cu acelasi zambet care seduce copii. Dar si adultii. Multumesc.
Domnul in vesta verde de la scarile avionului Chisinau-Munchen care facea prioritate parintilor cu copii. Ferm, cu responsabilitate si cu amabilitate. Multumesc.
Multumesc tuturor care mi-au facut vacanta de acasa mai agreabila. Mult mai pozitiva decat as fi indraznit sa ma astept.
Ma intreb acum: oare sa fi avut noroc? Ori s-au asezat cumva stelele pe cer intr-o formula magica? Ori eu am inceput sa privesc altfel lucrurile?
Merita acum sa generalizez pozitiv? Nu stiu. Spuneti-mi voi.
Precizez doar un lucru ca sa nu starnesc intrebari de genul: poate e vreo VIP, os domnesc sau cine stie ce persoana publica, de unde a avut parte de o tratare omeneasca? Ma grabesc sa va asigur ca sunt o anonima in viata de toate zilele asa ca multe alte mii pe care le intalntiti la fiecare rascruce de drum. De unde a izvorat si toata recunostinta din postul acesta pentru oameni simpli din partea unui cetatean simplu. Sanatate!