… sau arta de a injura convingator pe internet.
Vorbesc de internet pentru ca in viata reala oamenii care mi-au starnit vreodata dorinta de a-i injura au fost indepartati de spatiul meu vital. Ferm, delicat si ireversibil. Stiu psihologii ce recomanda. Omul trebuie sa aiba grija de gradina sa interioara, s-o protejeze de factorii externi. Daca n-o face el, o face chirurgul cu bisturiul.
Cum stau lucrurile pe internet? Diferit, dar nu complicat. O injuratura spusa la locul, timpul si cu tonul potrivit, poate usura considerabil sejurul virtual. Face bine la ficat, echilibreaza nivelul de colesterol in sange, usureaza respiratia. Dar asta numai daca o faceti cu cap.
Trei reguli suflate cu aur:
1. Nu injurati niciodata din rautate. O injuratura trebuie sa va aduca doar placere. Asta e menirea ei. Sa simtiti cu fiecare nucleu de celula ca v-a adus impacarea cu sine insusi. O injuratura spusa din suflet nu trebuie regretata. Nici peste 5 minute, nici peste un cincinal. Pentru asta fiti atent la regula 2.
2. Holbati bine ochii pe cine injurati. Adica, nu va consumati chiar pentru tot nerodul cu diploma superioara si acces la net. Eu pe unii nici nu-i cunosc, latra acolo intr-un coltisor obscur virtual si trimit un link spre mine. Cateodata fac click pe link, alteori am alte treburi, revin peste vreo luna doua daca-mi aduc aminte. Dar am o feblete, vecina cu perversitatea: rar cand ma abtin sa trimit public in pizda ma-sii vreun blogger (care scrie aiureli despre mine) cu profil fosforescent. Adica unul care ar straluci si in intuneric pentru a-si anunta fastuos diplomele, a te asigura (fara sa intrebi) ca la el viata e ok, are job de vis si o soacra care-i spala blidele. Mai in scurt, numai citesti si te simti looser pentru o sutca. Daca esti mai slabut din fire, pentru trei.
Daca eu, de exemplu, nu reactionez nicicum, inseamna ca se intampla una din doua: fie ca ma joc in papusele cu fiica-mea, fie ca nu-mi pun mintea cu un candidat condamnat la imbecilitate pe viata.
Concluzie: aranjati lucrurile in asa fel incat chiar si o injuratura sa fie asteptata cu ardoare din partea voastra.
3. Faceti-o cu stil. Ca la nimeni. Improvizati, experimentati. Adaptati textul dupa persoana, functie, sex, ora la care se emite. Culmea iscusintei e sa puteti injura mustos in vreo 30 de cuvinte fara ca macar unul din ele sa se repete. Am auzit cu urechile proprii de la socrul mic intr-un cadru extrem de pitoresc. O capodopera de arta, ma jur. Am ramas fascinata si cu gura deschisa, desi n-o deschid nici la stomatolog. L-am rugat pe socrul mic sa mi-o repete ca s-o inscriu macar pe dictafon… adica in timp real. Refuzata.
De atunci tanjesc…
Sugestie la botul calului.
Feriti-va de oamenii care nu injura. Nici macar in scris. E una din doua: sau ipocrizie, sau patologie.