Trec anii, mii de stele au căzut
Şi soarele-a apus de-atâtea ori,
Că nimeni parcă nici nu a văzut,
Şi norii parcă sunt aceeaşi nori,
***
Dar trece vremea, trece amintirea
Şi se evaporă şi visele din noi,
Rămâne numai dorul şi iubirea,
Iar restul se transformă în gunoi.
***
Se macină durerile în piept,
Rămâne praful zilelor trecute,
Linia frântă devine un segment
Din mii de puncte palide şi mute,
***
Şi trece timpul, tomnatic,rece vânt,
Gonind uscata frunză-a tinereţii,
Ce cade cu speranţa la pământ,
Acoperind tărâna bătrâneţii.
***
Ne scuturăm de florile de mai,
Le mirosim cu drag ultima oara,
Strigăm în urma trenului „Mai stai…”,
Pe următoru’-l aşteptăm în gară.
***
E ceas târziu, aici sfârsim cu toţii,
Rostind în şoaptă ultimul cuvânt,
Ne ducem sus,unde se duc toţi morţii,
Iar viii cred că suntem în mormânt…
