Acum două săptămâni ne-am hârâit frumos cu socrul mic. În criza lui ebay-ească a sporit volumul cărţilor din casă cu 2000 de bucăți. Mâinile mele puse artistic în şale şi glasul meu dramatico-teatral nu l-a făcut să dea înapoi nici măcar c-un centimetru.
-Uite, îmi zice, nu tu stai cu orele prin librării şi vrăjești câte un ceas deasupra unei cărţi? Pentru tine le cumpăr. Lasă să fie acolo. Pentru prețul acesta ridicol chiar e păcat să le pierdem.
-Măcar să nu le văd în casă! Le depui drept în garaj, m-am străfolit eu şi m-am dus să-mi înec eşecul negocierilor într-o o cană cu suc de harbuz.
Azi, în sfârşit, livrarea de cărţi a fost completă. Mi-am luat cufaica şi galoşii şi am coborât în garaj. Pe trei minute desigur. Aş. Ştie socrul mic ce zice când îmi aminteşte cât stau deasupra la o carte. Un zid de pachete de carton cu cărţi noi, vechi şi strașnic de vechi. În aerul liniştit stăruia puternic miros de străin. Deşi marfa a fost achitată, mă simţeam ca un hoţ într-un depozit. Un sentiment straniu m-a învăluit de la țărțămurile fularului până la galoşi. Probabil că aşa se simţeau cei care cumpărau suflete pentru prima dată. Îţi pare că-ţi aparţin, dar ele au viaţa lor şi tu nu ai niciun control asupra lor.
Am închis poarta lată, aprins lumina şi m-am aşezat pe un pachet de carton cu numărul 28. Apoi am tras spre mine câteva lăzi cu cărţi gălbejite.
1903!? Sfinte Agatoane! Nici bunica-mea nu era născută pe atunci? Câte degete de morţi au atins aceste pagini terfelite, ruginite de timp, colbaite?
1921, “Amanţii invizibili”. Un scris arcuit, întins cu cerneală senină, decolorată, gravând ferm pe prima pagină nişte sentimente calde cândva. Pentru Madame le Blanc din partea lui Octav.
18 octombrie, 1967, “Un sărut pentru Cecilia”. Pe prima pagină cineva a semnat cu cerneală liliachie numele M.L. Bernard.
O copertă de revistă imprimată în 1958. Un băieţel blonduţ cu morcov în gură, hultuit în URSS. Trebuie să aibă nepoţi acum.
Cărţi de lingvistică, manuale de geografie, dicţionare vechi de germană şi latină, cărţi de economie domestică, broșure de reţete culinare din anii 60.
Într-o cutie veche, cu iz de umezeală, înghesuit stângaci într-un colţ am găsit un carnet personal semnat de Robert…
-Auzi, i-am zis blând lui socrul mic, ca înainte de o rugăminte, revenită din garaj. Ia te rog să arzi toate semnăturile mele personale după moartea mea, bun?