-Deci, dvs aţi ştiut de la bun început că Dl Baker nu era un escroc, ci îndrăgostit de Norma?
-Da.
-Câtă perspicacitate, Dle Poirot, ce creieri îndesaţi, dacă-mi îngăduiţi să mă exprim aşa! Se pare că nu există mister pe care să nu-l puteţi dezlega.
Hercule Poirot privea două umbre îmbrăţişate în întunericul nopţii. Câteva scântei au scăpărat în privirea-i umedă.
-Ba da, Dna Oliver. Există.
-Nu cumva lăcrimaţi, Poirot?
-Nu, doamnă, e doar vântul. *
***
L-am văzut pentru prima dată pe Poirot într-o ipostază sentimentalo-melancolică de happy end. Musteciosul meu îndrăgit cu mers de pinguin singuratic, ființă fără doruri, aleanuri, sentimente, logic şi analitic din vârful pălăriei până în botul pantofului, iată că varsă o lacrimă în faţă unui cuplu de îndrăgostiți.
Ptiu, m-am zis eu înăcrită, ce l-a apucat pe scenarist să-l înzestreze cu sentimente muiereşti. Printr-o singură frază. Nu vreu să mi-l închipui pe Poirot pieptănându-şi mustăcioarele pentru o damă a inimii sale, pupându-i mâna cu scântei în inimă şi în alte părţi, cu flori în dinţi urcând un balcon şi îndreptându-şi pălăria deranjată de vânt pe-o ureche. O parodie sentimentală cu apucături de inimă şi cu Poirot în rolul principal m-ar dezgusta pentru un sezon întreg.
Mai în crucea nopţii m-am izbit frontal într-o întrebare: oare a intuit Agatha Christie egoismul cititorului? Probabil că da. Fără îndoială că i-a transmis lui Poirot nişte repere din propriul sau comportament, tot ce a avut ea mai bărbătesc şi mai logic, dar nu s-a lăsat niciodată tentată de dorinţa nestăvilită a oricărei femei: să vadă un bărbat la casă lui, însurat, dat la lege. Mai ales dacă decizia îi aparține. Chiar să nu fi avut nici un moment de febleţe pur muierească? “Ia dă să nenorocesc şi eu un bărbat!” Și nu unul oarecare, ci un exemplar rarisim.
Citind şi recitind biografii de oameni celebri demult am observat un lucru curios: femeile celebre, în mare parte, au avut în viaţa lor cel puţin un bărbat (declarat sau tainic) căruia i-au datorat succesul. Au fost fericite, împlinite şi susţinute, măcar într-un singur epizod din viaţa lor. Unicul poate, dar decisiv. Bărbaţii celebri, din contra. Fie că au avut dezamăgiri cumplite la capitolul «femei» şi au preferat să fie singuri până la capătul zilelor, fie că, le-au tolerat prezenţa în viaţa lor, în calitate de soţie multifuncţională, ştiţi, femeile celea care sunt gata să-şi urmeze “geniul” prin păduri siberiene fiindu-i laolaltă infirmieră, dădacă, soră, prietenă fidelă, tot ce vrei, dar pe o scară inferioară. Niciodată partener.
Îl iubesc tandrisim pe acest pitic mustăcios. Şi poate că e unicul personaj bărbat a cărui viaţă privată nu m-a interesat deloc. Să fi intuit genul acesta de dragoste din partea cititorului şi Agatha Christie?
* Din filmul ” A treia domnisoară”