Aseară am terminat de citit fiicei mele ultima poveste cu prinţese. Imediat după et, comme nous pouvons le supposer, ils vecurent heureux, am căzut în meditaţii. Apropo vedeţi că nu mai e o certitudine că au trăit feritici. Tot acolo am descoperit cu stupoare de proletariat că nu toate poveştile se termină cu ştampilă, inel şi fanfară. La “Mica Sirenă”, chiar m-a cuprins o jale de muiere la sfârşit: Mais encore aujourd’hui, les nuits de pleine lume, la petite sirène contemple les bateaux en pensent à son cher prince … Sună ca o condamnare la singurătate veşnică, nu-i aşa? 

În timp ce fiică-sa fâsâind pe-o nară se visa prinţesă într-un palat cu trandafiri şi privighetori la ferestre(cartea conţine peisaje paradiziace), soacra mică lucra în minte la o psihanaliză (la cât o duce capul).  

Parcurgând în minte toate poveştile din cuprins, m-am oprit la patru. Patru scheme de comportament de prinţesă până la cuplarea cu prinţul fermecat. Ciudat mi-a părut că aceste profiluri le mai întâlnesc şi azi. Fireşte că fără palate, cai şi prinți. Cu unul din ele chiar m-am identificat. Les voilà:

Cenuşăreasa

Cenuşăreasa e modelul de femeie cu parcurs clasic. Copilărie grea, carenţe de afecţiune, evantai de complexe (mai ales, timiditatea şi neîncrederea în sine). Pentru a o împinge spre destin, e nevoie de o terță persoană. Fără zâna cea bună, care o încurajează şi o pregăteşte de bal, nu era să dea ochii cu prinţul. După ce fuge într-un papuc de la bal, aşteaptă iar s-o caute prinţul. Manifestă foarte puţină iniţiativă.

Frumoasa din pădurea adormită

Născută în lux şi de părinţi iubitori, are totul din faşă. Zero intrigă, zero iniţiativă, zero viaţă. Destinul e scris pe frunte. Un pas la stânga şi totul se prăvală într-un somn adânc împărătesc. Prinţul e cel care o caută şi o trezeşte. Plictisitor, dar confortabil. 

Mica Sirenă

Oooo, iaca o intrigă frumoasă, dar cu final trist. Pentru o femeie care iubeşte cu atâta iniţiativă, zel şi sacrificiu. Mica sirenă e genul de femeie care e foarte protejată în copilărie de părinţi (în cazul dat de tată). Cu cât mai mult i se interzice să scoată capul din împărăţie, cu atât mai ingenios se manifestă. Excelent spirit de iniţiativă, dar şi exagerat, probabil. Ea îl urmăreşte pe prinţ, îl scapă de la moarte, îl depune pe plajă, încheie un pact cu vrăjitoarea ca să posede o pereche de picioare zvelte pentru a ajunge la el şi a-i decrara iubirea. Se pare că strategia cu picioarele e aleasă corect pentru bărbaţi, nu-i aşa? Dar, ne pomenim la sfârşit, cu un bilanţ trist şi cu ochii de dor fixaţi în lună plină.

Frumoasa şi bestia

Frumoasă e genul de femeie care se bucură de dragostea tatălui. O relaţie privilegiata, cu manifestări în forme diferite, rar întâlnite. Genul de relaţie între fiinţe apropiate care o va determină să vadă şi să aprecieze frumosul din om/fiinţă, dincolo de aparenţe. Rezistă stoic la accesele de furie ale bestiei, o înţelege şi o îndrăgeşte. Spre deosebire de alte prinţese, aceasta îşi asumă din start riscul de trăi alături de un monstru, parcurge o cale anevoioasă de adaptare, fără vreun sprijin din exterior. La sfârşit este răsplătită.

Voi vă identificaţi cu vreuna din ele?