Nu pot fi plagiati doar cei care scriu sau straşnic de prost sau straşnic de bine. Cei care scriu mediocru, întotdeauna vor face parte din grupul de risc. (eu)
Fraza nu e plagiat. Am ajuns la ea după vizionarea discuţiei despre presă şi copyright pe privesc.eu Am formulat-o în ritm de pas, la temperatura de -1, ora 17.07 (ora locală) ascultând “Paparazzi” de Lady Gaga.
Nu ştiu dacă până la descălecarea internetului jurnaliştii au dezbătut vreodată problema copyright-ului. Probabil că nu, dar asta e altă chestiune.
Ceea ce am înţeles eu azi e că drumurile jurnaliştilor care au treabă cu online-ul se încrucişează inevitabil cu cel al bloggerilor. Ciudat, nu-i aşa? Dar există și o explicaţie. Din 10 jurnalişti, 2 fac ştiri, restul, dacă nu copiază apoi fac analiză sau psihanaliză politică. Ca majoritatea bloggerilor. Asta încă nu e un reproş. El vine abia acum. Staţi să-l formulez mai complicat ca să nu fie plagiat. Glumesc. Deci, faptul că se scrie analiză cu şezutul confortabil ajustat în fotolii nu mă deranjează deloc. Ceea ce n-ar trebui să omit e că din 20 jurnalişti sau bloggeri doar 1 o face frumos şi implicat. Restul riscă să fie plagiati. Pourquoi? Vezi alineatul unu. Jurnaliştii în I rând, căci mai sunt și remunerați pentru asta. Iată în formula asta apare problema. Iar apoi şi necesitatea de a fi dezbătută.
Ştirile. Eu nu consider o ştire de calitate una care e formulată banal/standard în două propoziţii. Uşor de formulat, uşor de preluat. Vrei senzaţie, vrei să fii primul? Asumă-ţi riscul. Nu ai două minute în plus ca să personalizezi ştirea, să-i dau o respiraţie inedită, atunci va trebui să cheltui o juma de oră şi mai mult că digerezi surpriza neplăcută. Degeaba mai afişezi aerul de victimă post factum.
Discuţia mi-a trezit nişte întrebări pe care niciodată nu mi le-am pus în contextul de azi. În mod sănătos, jurnaliştii ar trebui să-şi recunoască textele, nu-i aşa? Mai ales ale colegilor. N-aţi făcut facultate împreună? Nu citiţi articolele unul altuia? Nu le discutaţi? Nu le recunoaşteţi din prima frază? Doar fiecare din voi ar trebui să aibă propria amprenta în această meserie. Dacă nu e cazul, mă scuzaţi, dar ar trebui să mai frânaţi din pretenţiile voastre.
În blogosfera moldovenească există câteva bloguri care, dacă cineva ar prelua măcar o frază din ele, aş detecta faptă pe loc. De ce? Pentru că-mi citesc colegii şi le recunosc îndată stilul.
Dacă am scris azi pe twitter mai, lume, iaca eu va declar amu sus si tare: puteti prelua pozele pe care le fac eu si chiar textele de pe blog! 
apoi în speranţa fierbinte ca cineva să încerce să-mi preia vreun text sau măcar vreo felie. Eu vă garantez că o să se găsească un coleg sau cititor care să mă pună la curect cu plagierea. Şi poate că eu n-am să zic nimic, dar o să se găseacă alţii care să zică. Probabil mai dur decât mine. Şi asta e un fenomen normal. De reacţii vorbesc, nu de preluare. De ea nu mă tem. Stilul meu e unic şi greu de reprodus. Fără consecinţe 
Concluzia vă las s-o faceţi fiecare pentru sine.
Acest post nu e o sentinţă, e doar o deschidere pentru o discuţie.
P. S. Pozele chiar puteți să le preluați liber.