Privesc circumspect persoanele care-şi încep povestea de dragoste cu ”de cum am văzut-o mi-am dat seama pe loc că ea mi-e predestinată”. Când îi întrebi: Ce anume te-a făcut să crezi sau să simţi aşa? “Nu ştiu”, răspund ei cu un aer uşor iritat, ca în faţa unui fapt extrem de evident, “pur şi simplu am simţit că e a mea” (auzi, Doamne!). Şi să vezi, că după vreo pereche de ani acolo, tot ei decretează pe ton dramatic: “M-am trezit într-o dimineaţă şi am înţeles că n-o mai iubesc”. Vedeţi, asta nu-mi place la ei. Omul care nu ştie ce îi place şi ce nu la alt om nu poate să mă facă să-i dau cartela mea de încredere. În orice dimineaţă ar putea să mă trezesc falimentară.
Carisma e o senzaţie abstractă pe care foarte mulţi îl transformă în dragoste de la prima vedere. Unii îl rezumă la un nu ştiu ce şi nu ştiu cum, alţii au încercat să facă licori şi parfumuri, ca nefericitul de Grenouille în “Parfumul” lui Patrick Suskind. Toată lumea vrea să placă, să farmece, să adune ovaţii. Dar puţin ştiu că nu există formula exterioară, care ar depinde doar de forme, aparenţe, gesturi, cuvinte bine alese…
Carisma este mai întâi de toate o chestie de psihologie interioară.
Mai jos voi descrie 5 ingrediente care, după părerea psihologilor*, formează carisma /farmecul unei persoane extraordinare.
Detaşarea de privirea celuilalt
Primul paradox: când ne asumăm riscul c-am putea să nu placem, şarmul nostru sporeşte. Când suntem dezinteresaţi, indiferenţi faţă de viziunea pe care alţii o poartă asupra noastră şi când nu încercam să flatam cu orice preţ publicul.
Autenticitatea
În dependenţă de gustul şi istoria personală a fiecăruia chiar şi timiditatea poate să atingă publicul. Dar ea nu poate fi un atribut care al celor care « strălucesc». Dimpotrivă, reuşesc să ne impresioneze şi să ne farmece cei care nu ezită să fie ei înşişi. Aceştia îndrăznesc să-şi impună caracterul, dorinţele şi proiectele, dar să-şi exprime şi fragilitatea. Indiferent de împrejurare.
A nu avea frică de a se arăta în lumina slăbiciunilor, constituie unul din secretele de a place dincolo de aparenţe.
Coerenţa
E vorba de o perfectă armonie între identitatea, convingerile, sentimentele şi actele noastre. Aceasta e percepută în fiecare gest al nostru şi în fiecare cuvânt. Când zicem da, tot corpul nostru îl confirmă, şi când ezităm, e la fel de evident. Imposibil de trişat.
Încrederea în sine
De ce e atât de importantă încrederea în sine pentru a convinge un public? Pentru că aceata constituie sursa permanentă din care se alimentează entuziasmul şi care permite individului să depăşească obstacole sau situaţii dificile. Încrederea în sine transmite un sentiment de securitate publicului, deci nu poate să nu cucerească.
Deschiderea
Oamenii se simt bine în compania unei persoane cu carismă. Par mult mai deschişi, oneşti, binevoitori. Oamenii carismatici ştiu să asculte fără să judece, să acorde atenţie interlocutorului chiar dacă acesta are o opinie diferită…
Deschiderea mai presupune şi nişte abilităţi de comunicare: capacitatea de a se exprima clar şi audibil, utilizarea metaforelor care fac publicul să simtă mai intens lucrurile exprimate şi să se simtă … inteligenţi.
Hm, lasă omul să se simtă deştept şi l-ai cucerit pe loc.
* articol semnat de Anne Laure GANNAC, în colaborare cu o listă de psihologi şi terapeuţi pe care mi-i lene să-i înşir. Cui trebuie să mă întrebe 