În perioada în care Bruxellesul era înzăpezit de-a binelea, soacra mică circula în transportul public. Dacă era să mai dureze încă vreo săptămână ninsoarea eram pe cale să devin o pedofilă teoretică. Faptul că trăiesc într-o ţară cu cazuri de pedofilie răsunătoare m-a făcut poate să fiu mai atentă la copiii din transport, loc unde n-ai altceva de făcut decât să asculţi muzică şi să admiri peisajul uman. Şi credeţi-mă că privirea mea s-a delectat copios în răstimpul dat. A văzut mutrişoare de şcolari care îţi capturează privirea, o ţine în laţ ca pe o pasăre, pe care vrei s-o retragi, că, vezi Doamne, nu-i frumos să stai holbată, cojemite femeie în toate minţile, vrei s-o retragi, dar se zbate, mai zăboveşte, îţi zici că aşa profiluri întâlnețti doar în descrieri de romane.
După vreo două zile m-am decis să fac un experiment. Mi-am zis să aleg o înfăţişare care mă atrage mai mult, s-o fixez delicat şi să-mi pun nişte întrebări la care să răspund extrem de sincer. Băiatul avea vreo 12 ani. Degaja o candoare rară care dispare momentan în pragul adolescenţei zgomotoase şi disproporţionate. Zâmbet serafic, zulufi aurii, ochi căprui în care se topesc picături de miere, piele fină proaspătă cu bujori de porţelan, privire ștrengară şi maliţioasă. Avea un aer de personaj rătăcit prin vremuri, din cela pe care vrei să-l atingi ca să verifici dacă nu e o fantomă cumva. Să-l ating? Aşa, şi? Ce faci mai departe? Ce simţuri îţi trezeşte? Fii sinceră. Până la capăt. Întrezăreşti vreun context sexual, cât de superficial n-ar fi? Mmmmm… nu. Categoric. Poate doar un soi de sentiment matern vag m-ar face să-i strafolesc ciuful.
Eu ştiu de ce experimentul meu a dat anume aceste rezultate şi pentru mine cert a luat sfârşit, dar conştientizez că pentru alte femei ar fi dat cu totul alt scor. Mai ales dacă adăugăm personajului vreo doi-trei ani. Tentaţia poate fi mare şi rezistenţa la ea depinde doar de gradul de vulnerabilitate afectivă pe care o traversează o femeie.
Acum două luni priveam un film francez în care o profesoara de literatură universală, trecută de treizeci, divorţată, cu doi copii se îndrăgosteşte de un elev de doar 15 ani. Povestea lor de dragoste se transformă în tragedie. Profesoara se sinucide. O istorie inspirată din viaţă.
Sincer vorbind, iubirile nestandarte mă făceau să-mi imaginez personaje la fel de neobişnuite ca iubirea lor şi mare mi-a fost dezamăgirea, când realizam că urmăresc o iubire pământească până la insulta (imaginaţiei mele): o femeie obişnuită, durdulie, cu celulită şi colacei de grăsime, cu părul oxigenat şi mimică libidinoasă, inteligentă, nu zic ba… dar… şarmul, acea scânteie pe care mi-o imaginam că o întrezăreşte un adolescent fermecat de o femeie coaptă, eu n-o vedeam.. Scena cu tăvăleala lor prin cearşafuri mi-a catapultat un gând criminal: dacă era feciorul meu în pat acolo, în calitatea de mamă era s-o flocăiesc cu spor până la leșin. Dezgustător. Două generaţii diferite în acelaşi pat… Genul meu de intoleranţă, răscolită şi la alţii a făcut ca femeia să-şi pună capăt zilelor iar eu nu puteam să-mi revin la sfârşit: ce nefericită, Doamne! Cum să iai în serios dragostea unui adolescent? De ce să cultivi un sentiment care, de la înălţimea unei gândiri de adult poţi să prevezi tragedia?
Într-un târziu, liniştită, am rostit aproape ca pe-o rugă în minte: să mă ferească Dumnezeu de tentaţii!
Vedeți aici personajele