Străvechile capitale ale Moldovei

“Au fost tot un loc si o tara”

Mitul cu romanii ascunsi in codrii din munti nu rezista. Dimpotriva, ai nostri se intelegeau uneori cu migratorii, trecand Dunarea laolalta cu ei impotriva Bizantului. Alteori ii asmuteau pe straini unii impotriva altora. Cand capeteniile Petru si Asan ale romanilor s-au razvratit, in 1185, impotriva bizantinilor si au fost invinsi la inceput, ei au trecut la nord de Dunare si au venit de aici cu ajutor de la cumani, iesind invingatori. Romanii nu se ascundeau, ci luptau impotriva migratorilor. Astfel, un izvor, cronica rimata a lui Filip Mousket, afirma ca tatarii au fost invinsi de “regele din Tara Vlahilor”, “la trecatori”, adica in Muntii Carpati, fara sa dea amanunte. Altminteri, in razboiul din 1330, cu ungurii, in urma caruia statul muntean si-a castigat independenta, Basarab, intemeietorul Tarii Romanesti, a fost ajutat de tatari!

Se vadeste tot mai limpede ca, in pofida izbirilor, in acel “mileniu de tacere”, romanii erau uniti, ascultand de un singur conducator, militar si spiritual, lucru ce lamureste identitatea obiceiurilor si, mai ales, unitatea limbii pe un foarte intins teritoriu, cum este cel dintre Tisa, Ceremus, Nistru si Dunare. Iata ce scrie Nicolae Iorga intr-un manual de istorie din perioada interbelica: “Nu puteau sa impiedece ridicarea unei teri neatarnate a romanilor, adeca a unei Domnii a Terii Romanesti, caci asa trebuiau sa se cheme cele dintai State pe care le-am intemeiat noi, cuvantul de Domn avand intelesul vechi al latinescului Dominus, Imparatul. Va sa zica, noi am inceput, nu ca doua teri deosebite, cum au fost pe urma Moldova si Muntenia, ci ca o tara singura: uniti prin urmare de la ivirea noastra ca popor istoric. si tara aceasta era moderna, fiind facuta pe pamantul unui neam si pentru el tot, pentru el insusi”.

In “Predosloviia descalicarii a Tarii Moldovei dinceputul ei. Carea este insemnata de Ureche vornicul din letopisetul cel latinescu izvoditu”, din “Letopisetul Tarai Moldovei, de cand s-au descalecat tara”, se vede ca muntenii sustineau ideea unui singur popor intr-o singura tara: “(…) i-au zis Vlahiia. Ce noi acesta nume nu-l primim, nici-l putem da tarai noastre Moldovei, ci Tarii Muntenesti, ca ei nu vor sa disparta, sa faca doao tari, ci scriu ca au fostu tot un loc si o tara (…)”. Cu certitudine, aceasta afirmatie a muntenilor se gasea in “Cronica Tarii Romanesti”, scrisa in vremea domniei lui Mihai Viteazu, despre care se spune ca s-ar fi pierdut.

Cerbul, bourul si molitvele

De unde va fi luat vornicul Grigore Ureche legenda cu bourul vanat de Dragos Voda nu se stie. Va fi fost scornita, nu neaparat de cronicar, de la stema Moldovei. Cat despre derivarea numelui Moldovei de la cel al catelei Molda nici nu merita sa vorbim…

De altminteri, capul de bour nici nu a fost prima stema, ci un cerb cu capul taiat, asa cum se vede pe sigiliul cetatii Baia, intaia cetate de scaun a acestui tinut.

Toponimul si hidronimul Moldova sunt in legatura cu arhaicul molidv, astazi molid, in DEX cu origine necunoscuta, precum si cu molitva “rugaciune rostita de preot pentru iertarea pacatelor”. Verdele permanent al molidului precum si purificarea de dupa moltiva trimit la sensurile de innoire, prospetime (cf. slav. molodoi “tanar”; rom. mladita; mladiu), cum nu se poate mai nimerite pentru noul taram in care au descalecat maramuresenii lui Dragos, mai tarziu ai lui Bogdan Voda. Nu-i vorba, si pe drumul pe care au venit acestia, pasul Prislop, predomina molizii, ori, cum li se spunea pe vremuri, molidvii. Aceasta trecatoare este situata la altitudinea de 1413 m, fiind cea mai inalta din Romania, si leaga Maramuresul cu Moldova, avand lungimea de 50 km si o latime ce variaza intre 30 si 40 km. Tot asa, si raul Moldova, ce izvoraste din Obcina Lucina, curge o buna parte din drum printre molizi.

Nici cerbul decapitat, de pe stema dintai, nu va fi fost unul obisnuit, ci va fi fost vreun imparat fermecat, cu o minunata coroana. Sa fi fost cerbul vrajit din “Povestea lui Harap Alb”, unde eroul ii taie capul? Capul de bour, tot “incoronat”, intre astri, reprezinta, poate, acelasi erou mitic, cu ecouri in basme si colinde…

Baia, intaia cetate de scaun

Dupa unii istorici, printre care si Ion Nistor, Baia exista ca asezare medievala inchegata de pe la leatul 1200, sau, dupa C. Auner si M. Lepadatu, din prima jumatate a veacului al XIII-lea. In epoca moderna a fost resedinta judetului cu acelasi nume. Astazi, comuna Baia, aflata la 8 km de Falticeni, face parte din judetul Suceava. Localitatea, situata pe raul Moldova, apare in documentele scrise in latineste cu denumirea de Civitas Moldaviensis, fiind cunoscuta in trecut, pe romaneste, si sub numele de Targul Moldovei. In izvoarele germane, variantele sunt: Stadt Molde, Molda si Mulda.

Pentru sensul vechi al toponimului Baia, cea mai sugestiva denumire e cea din documentele maghiare, Moldavbanya, tradusa de unii ca “Mina Moldovei”, fiindca in ungureste banya inseamna “mina”. Dar nu e vorba de o traducere exacta, fiindca nu s-a aflat nici o urma de minerit in localitate sau in imprejurimi. Banya, de fapt, Bania, pronuntat cu n muiat, insemna “Bania; Domnia” (cf. slav. pan “domn”; rom. ban; bulgar. bai “nene”; turc. bey “domn”). Ca inca de atunci rom. ban avea doua sensuri, domn si moneda, se vede dintr-un derivat romanesc, cu aceeasi evolutie fonetica a radicalului, baier “salba; talisman; amuleta”. Nu este exclus ca, inainte de Bania, localitatea sa fi avut si alte nume, fiindca asezarea de aici prezinta urme din neolitic. Vestigii din epoca metalelor si din cea prefeudala arata o continuitate neintrerupta de vietuire. Cercetarile arheologice atesta o viata urbana in veacul al XIV-lea. Intr-un document strain din 1339, Baia trecea drept “cel mai mare oras de la est de Carpati”. Pecetea targului poarta, in jurul cerbului decapitat, inscriptia: “Sigiliul orasului Moldavia, capitala Tarii Moldovenesti”. In veacurile XIV-XVI, Baia a fost unul dintre orasesele medievale cele mai dezvoltate din Moldova.

Baia nu a fost doar prima cetate de scaun a Moldovei ci si un foarte important centru religios. In veacul al XIII-lea, misionari dominicani au ridicat aici o biserica, iar in 1337 e amintita intr-un document si o biserica franciscana. La leatul 1410, din porunca voievodului Alexandru cel Bun, s-a inceput ridicarea catedralei catolice, cea mai mare din Moldova de atunci, ale carei impresionante ruine se vad si astazi. Din 1420, Baia a fost si resedinta unei episcopii catolice, desfiintata, poate, dupa lupta din 14-15 decembrie 1467, unul dintre cele mai insemnate evenimente din viata orasului, unde ostile lui stefan cel Mare le-au zdrobit pe cele ale lui Matia Corvin. Nepoftitii au suferit o cumplita infrangere. Au pierit peste 12.000 de oameni, si, scrie Grigore Ureche, “singur craiul, ranit de sageata foarte rau, deabea au haladuit pe poteci, de-au iesit in Ardeal”. Cu acel prilej, orasul a fost distrus. Apoi a fost recladit casa cu casa, strada cu strada, reluandu-si intreaga activitate. La leatul 1561, pentru incurajarea negotului, voievodul Alexandru Lapusnanu stabilea aici patru iarmaroace pe an: la 13 martie, 29 iune, 8 septembrie si 14 octombrie.

In afara ruinelor ce amintesc de ctitoria lui Alexandru cel Bun, inaltata pentru doamna lui, Margareta, un monument istoric de prima mana este Biserica Sfantul Gheorghe, ctitorita de stefan cel Mare, in urma victoriei asupra regelui Ungariei, Matia Corvin. I se spune si Biserica Alba, fiindca nu a fost zugravita niciodata! S-ar zice ca e doar o intamplare, dar nici Putna, cea mai mare ctitorie a lui stefan, nu a fost pictata. Despre Putna, cronicarul Ion Neculce scrie, din auzite: “mai mult poleita decat zugravita”. In acest sens, enigmele sporesc odata cu cele doua deshumari ale lui stefan cel Mare, pe vremea ocupatiei habsburgice, cand s-a descoperit ca voievodul fusese inmormantat pe 13 drugi de fier, cu capul taiat, sprijinit pe caramizi, si fara sicriu!

Baia mai adaposteste un frumos monument istoric, Biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie a lui Petru Rares, din 1532. Portretul votiv il reprezinta pe ctitor, Petru Rares, impreuna cu doamna Elena si un fiu, poate Ilias.

Siretul si iarba fiarelor

Se pare ca si Siret, cea de-a doua cetate de scaun a Moldovei, sta sub semnul miturilor, de vreme ce numele orasului si al raului pe care e asezat vine din Zyred “Al Fiarelor; Navalnic”, atestat ca nume de planta medicinala dacica, pe lista lui Pseudo-Apuleius. Ulterior, daco-romanii au numit aceasta planta iarba fiarelor, legand-o de numeroase obiceiuri magice si pomenind-o intr-o sumedenie de legende si basme. Aproape sigur, Zyred se referea, pe vremea inceputurilor statale moldovenesti, la razboinicii care vegheau cetatea. Cercetarile arheologice atesta ca localitatea Siret exista pe vremea perioadei Hallstatt. Spre partea de est a orasului, pe dealul Sasca, situat peste raul Negostina, se inalta o cetate, construita se pare de voievodul Sas, si al carei plan seamana izbitor cu cel al cetatii de scaun de la Suceava.

Pe la inceputul veacului al XIV-lea, Siretul era deja un important targ pe drumul ce unea Liovul de cetatile de la Marea Neagra. Orasul a cunoscut deplina inflorire cata vreme a fost resedinta voievodala, in timpul lui Sas Voda (1353-1358), Latcu Voda (1367-1375) si, mai ales, a lui Petru I Musat (1375-1391). Acelasi Petru a mutat insa cetatea de scaun la Suceava, si astfel Siretul a inceput sa decada. Putine vestigii mai amintesc de vremurile de slava ale vechii cetati de scaun. De unde, in acele timpuri, era in centrul Tarii de Sus, astazi Siretul e punct de trecere in Ucraina, aproximativ la jumatatea distantei dintre Suceava si Cernauti. Dintre obiectivele mai apropiate de cultura noastra moderna, este demna de amintit casa in care a trait marele folclorist si etnograf, membru al Academiei Romane, Simion Florea Marian, intre anii 1877-1883, cand a fost preot si profesor la Siret. Cei interesati de natura pot vizita si Rezervatia Fanetele Seculare de la Calafindesti, in imediata apropiere a orasului.

Suceava, in plina istorie

De la capitalele moldovenesti inca invaluite in taina, ajungem la Suceava, in privinta careia hrisoavele sunt mult mai bogate si mai exacte. Prima mentiune a acestei glorioase cetati dateaza din leatul 1388. A fost ridicata pe vremea lui Petru I Musat (1375-1391), cand devine cetate de scaun a Moldovei. La intarirea fortaretei a contribuit si voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432). Meritul de a fi pus-o in slujba apararii tarii ii revine lui stefan cel Mare (1457-1504), care i-a si adus faima de cetate inexpugnabila. Cel mai grozav asediu asupra ei a fost la leatul 1476, intreprins de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. In timpul ultimei domnii a lui Alexandru Lapusneanu, in a doua jumatate a veacului al XVI-lea, cetatea a fost vremelnic parasita. In luna mai a binecuvantatului an 1600, garnizoana a deschis larg portile cetatii in fata lui Mihai Viteazu, iar noul parcalab, Ioan Captoriu, a depus juramantul de credinta domnului Tarii Romanesti, al Ardealului si al Moldovei. In veacul al XVII-lea, cetatea a cunoscut un ultim rastimp de inflorire, ce a coincis cu domnia lui Vasile Lupu (1634-1653). Cetatea de scaun a fost distrusa, ca si alte cetati, din porunca Imparatiei Otomane, la 1675, in timpul voievodului Dumitrascu Cantacuzino. Exact dupa un veac, in anul 1775, Bucovina era rapita de austrieci, iar Suceava devenea un biet targ, la marginea Imperiului Habsburgic. Tot atunci, din ordinul Vienei, cele mai multe manastiri romanesti din imprejurimi au fost desfiintate. Mareata capitala in vremurile de glorie ale Moldovei, Suceava ramanea un simbol de maxima sensibilitatea al istoriei noastre, mai ales ca nu prea departe de ea, la Putna, se afla si mormantul lui stefan cel Mare si Sfant, cum il numea poporul. Mihai Eminescu, nascut si el in apropiere, o pomeneste, in poezii si articole, de cate ori are prilejul. Iata un fragment dintr-unul din poemele lui: “La Suceava laudata, / Cu ziduri inconjurata, / Zid de piatra nalt si gros, / Ca pe el merg cinci pe jos / si au loc ca de prisos; / Ca merg trei calari alaturi / si mai au loc pe de laturi / Caii mandri sa si-i joace / Cand incolo, cand incoace…” Ca multi alti calatori in Moldova de Miazanoapte, daca tot am trecut recent prin vechile cetati de scaun, am trecut si pe la casa memoriala de la Ipotesti, ca pelerinajul sa fie implinit.

ADRIAN BUCURESCU
Romania Libera